Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat privind semnarea Protocolului de colaborare între Autoritatea Electorală Permanentă și Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept a Universității București

ro

11 Feb, 2014 12:32 1049 Marime text
Autoritatea Electorală Permanentă şi Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice (CDCIP) din cadrul Facultății de Drept a Universității București au semnat un protocol de colaborare.
Scopul acestuia este promovarea dreptului electoral ca disciplină de studiu și crearea unei platforme de lucru comune pentru cele două instituții, în vederea unei mai bune cunoașteri și conștientizări a importanței acestei discipline în rândul profesiilor juridice, precum și în rândul studenților la drept ai Universității București. Totodată, prin acest protocol de colaborare se urmărește dezvoltarea dreptului electoral românesc și deplina aliniere a acestuia la standardele și principiile internaționale în materie electorală.

„Este necesară o viziune de ansamblu și pe termen lung în ceea ce privește modificarea legislației electorale. Cu toții ne dorim schimbări legislative menite să îmbunătățească reglementările legale în domeniu, iar în acest punct, rolul studenților nu este unul minor. Ei trebuie să cunoască normele impuse la nivelul Uniunii Europene și să analizeze modul în care pot să contribuie la elaborarea de propuneri în scopul clarificării noțiunilor de drept electoral. Îmi doresc mult ca acest parteneriat să constituie baza unui for de dezbateri, care să formeze profesioniști în domeniu”, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente, Ana Maria PĂTRU.

Cele două instituții și-au propus mai multe obiective prin această colaborare, respectiv: analizarea cadrului normativ, a practicii administrative și a jurisprudenței instanțelor române și europene privind dreptul electoral și realizarea de sinteze privind evoluțiile acestui cadru; formularea de propuneri privind modificarea legislației, astfel încât aceasta să fie un instrument eficient de reglare a mecanismului electoral; elaborarea de materiale care să ducă la creșterea gradului de înțelegere a reglementărilor legale din domeniul electoral și realizarea oricăror alte studii, analize și activități care pot contribui la clarificarea noțiunilor specifice dreptului electoral.

„Parteneriatul cu Autoritatea Electorală Permanentă se constituie într-o ilustrare vie a faptului că îmbinarea dintre cercetarea fundamentală și cea aplicată este posibilă. Sperăm ca el să faciliteze accesul nemijlocit al tinerilor juriști la unele activități legate de procesul electoral și, poate, să îi atragă spre cariere profesionale originale și interesante.”, a completat doamna prof. univ. dr. Simina Elena Tănăsescu, directorul Centrului de Drept Constituțional și Instituții Politice din cadrul Facultății de Drept a Universității București.

Îndeplinirea obiectivelor acestui protocol de colaborare se va face atât prin intermediul organizării de conferințe, dezbateri, seminarii sau alte evenimente pe teme de drept electoral, la acestea fiind vizată inclusiv participarea studenților, cât și prin organizarea unui cerc de drept electoral în facultate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii