Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nava MEDY în pericol de scufundare, la cca.6 Mm de digul de larg al portului Constanţa

ro

01 Sep, 2010 16:43 1831 Marime text

Nava MEDY în pericol de scufundare, la cca.6 Mm de digul de larg al portului Constanţa

Azi, 01.09.2010, în jurul orei 03:10 LT, nava M/V Medy, sub pavilion Turcia, având 3247 tone fier vechi la bord, plecată din portul Constanţa-sud, dana 115/116, cu destinatia Istanbul, a anunţat VTS Constanţa, în canalul 67, că ambarca apă din motive necunoscute. Nava s-a înclinat cu cca 200, fiind în pericol de scufundare. La bordul acesteia se aflau 17 membri de echipaj. 
Ca prime măsuri de intervenţie, a fost trimis pentru salvare remorcherul GSP Orion, aflat în zonă, şi instrucţionat să recupereze echipajul navei. Au fost alertate toate organele competente.    
La solicitarea ANR, ARSVOM a intervenit cu două unităţi SAR, navele TOPAZ şi CRISTAL. La ora 05:45 LT, cei 17 membri ai echipajului au fost preluaţi la bordul navei GSP ORION şi debarcaţi la ora 07:20 LT în dana PL9 (dana GSP). Toate persoanele preluate sunt în stare bună de sănătate, nefiind nevoie de asistenţă medicală.
Nava CRISTAL rămâne în continuare la faţa locului pentru a urmări starea navei MEDY şi a asigura  intervenţia în caz de poluare cu mijloacele şi echipamentele necesare.
În prezent, M/V Medy se află la cca.6 Mm de digul de larg al portului Constanţa, prezentând o înclinare Bd de cca. 20° - 25°. Căpitănia Portului Constanţa derulează operaţiuni de salvare a navei.

Purtător de cuvânt
Mona Paraschiv

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii