Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:55 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sabin Cutaş - Despre importanţa reglementării sistemului financiar

ro

26 Oct, 2012 23:03 1632 Marime text
Strasbourg, 26 octombrie 2012,

Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European, a atras atenţia, ieri, în cadrul plenului forului legislativ, asupra necesităţii creşterii transparenţei tranzacţionărilor de mare frecvenţă şi a eliminării speculaţiilor cu produse alimentare.

Intervenţia eurodeputatului român a avut loc în cadrul dezbaterii referitoare raportului privind instrumentele financiare.

„Încă din 2009, grupul la nivel înalt privind supravegherea financiară, prezidat de Jacques de Larosière, sublinia importanţa unei reglementări mai stricte a sistemului financiar. Astăzi, textul de compromis privind instrumentele financiare reprezintă un pas important, atât în direcția creșterii transparenţei tranzacționărilor de mare frecvenţă, cât şi pentru eliminarea speculațiilor cu produse agricole", a explicat deputatul european.

„În luna iulie a acestui an, am asistat la o creștere cu 10% a prețului alimentelor, în parte cauzată de activități de tip speculativ. Organizația pentru alimentație şi agricultură a Națiunilor Unite a cerut o coordonare globală în lupta împotriva speculațiilor cu materii prime, subliniind efectele nocive ale acestui tip de comportament asupra volatilității preturilor şi arătând că aceasta din urmă a înregistrat o viteză alarmantă din 2007. Totodată, tranzacţionările de mare frecvenţă, o componentă din pacate semnificativă a pieţelor financiare, au cauzat instabilitate şi prejudicii grave economiei europene", a adăugat Sabin Cutaş.

„În acest context, doresc să îmi exprim susţinerea pentru un raport care va permite creşterea transparenţei şi eficienţei pieţelor financiare", a conchis europarlamentarul român.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii