AVAS a informat angajatii asupra situatiei actuale a Rodipet
AVAS a informat angajatii asupra situatiei actuale a RodipetAVAS a informat angajaţii asupra situaţiei actuale a Rodipet
Preşedintele AVAS, Mircea Ursache şi Administratorul provizoriu, Cătălin Niţu, s-au întâlnit în cursul zilei de marţi, 7 septembrie 2009, cu sindicatul şi reprezentanţii salariaţilor S.C. RODIPET S.A. Bucureşti (actuala S.C. Network Press Concept S.A.).
Sindicatele au semnalat problemele cu care se confruntă legate de întârzierea plăţii salariilor cu 3 luni şi încetarea activităţii societăţii, fapt care are consecinţe asupra distribuţiei presei.
Administratorul provizoriu numit de AVAS în locul fostului Consiliu de Administraţie a întâmpinat refuzul conducerii executive a societăţii (în speţă a directorului general) de a înregistra mandatul cu care a fost trimis. În consecinţă, după o serie de încercări amiabile, Administratorul provizoriu a notificat conducerea executivă, prin intermediul unui executor judecătoresc, asupra mandatului primit de la conducerea AVAS. Pe această cale, Administratorul provizoriu (AP) a reuşit să intre în societate în date de 25.08.2009.
În vederea îndeplinirii mandatului acordat, AP a solicitat conducerii executive a societăţii o serie de documente (structura organizatorică şi de personal a societăţii, situaţia patrimonială, situaţia datoriilor societăţii, situaţia contractelor comerciale ale S.C. Network Press Concept S.A. Bucureşti, situaţia încasărilor şi modul de distribuţie a acestora etc.) care nu au fost primite nici până în prezent.
Având în vedere opoziţia permanentă a conducerii executive şi refuzul acesteia de a răspunde solicitărilor, AP s-a adresat Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti pentru a opera înscrierea sa ca administrator provizoriu al S.C. Network Press Concept S.A. Bucureşti, termenul acordat fiind 10.09.2009. Recunoaşterea calităţii „in scriptum” a AP va permite îndeplinirea mandatului cu care acesta a fost însărcinat de către AVAS.
Reprezentanţii AVAS au prezentat sindicatului situaţia de fapt din societate, din datele obţinute până în prezent de Autoritate, după cum urmează:
În vederea soluţionării situaţiei, AVAS şi reprezentanţii sindicatelor au hotărât următoarele:
1. după pronunţarea judecătorului delegat de la ORC, în data de 10 septembrie 2009, AP va face toate demersurile pentru convocarea de urgenţă a Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor şi a Adunarii Generale a Actionarilor în vederea numirii unui nou CA, din care vor face parte şi reprezentanţi ai CRP. Noul Consiliu de Administraţie va putea face modificările necesare în structura de conducere executivă a societăţii.
2. reluarea activităţii societăţii în vederea deblocării situaţiei existente şi anume: plata salariilor, reluarea distribuţiei de presă, plata obligaţiilor către creditori.
3. demararea discuţiilor, de către noua conducere, cu acei creditori care au cerut intrarea societăţii în insolvenţă pentru retragerea cererilor şi acceptarea unei plăţi eşalonate a datoriilor.
________________________________________________________
AVAS - Directia Comunicare
Adresa: Str. Av. Alexandru Serbanescu, nr.50, sector 1, Bucuresti
Tel: +40 21 303.66.60 / +40 21 303.63.51
Fax: +40 21 303.66.80 / +40 21 303.6465
Email: presa@avas.gov.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- viorica 12 Oct, 2009 14:36 nu ne mai raspunde nimeni la telefon,daca saptamana trecuta dl.ciuaric ne mintea frumos ,astazi,am realizat ca pentru ei[ AVAS 51 /RODIPET 49 procente] suntem efectiv zero ca oameni,nu pot crede ca nici o autoritate,mass media,nu se implica.Am ajuns ca cei adusi de HASSAN sa muncim si sa nu fim platiti,singura diferenta ar fi ca ...TRAIM IN ROMANIA...si o mana se spala pe alta... DATI-NE SALARIILE......
- emilia 01 Oct, 2009 13:09 vrem sa muncim....haideti sa reluam activitatea,ne vrem salariile,drepturile restante de atatea luni de zile /am ajuns la limita rabdarii,aceasta societate nu este falimentara este profitabila dar vechiul patronat a distrus o cu buna stiinta ...ca toate societatile ce au incaput pe mana celor veniti de afara doar cu ganduri rele/va rugam pe cei de la avas sa faceti ceva cat mai repede caci daca vin alegerile...ne apuca2010