Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:30 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AVAS a semnat contractul pentru vanzarea Trocadero

ro

01 Oct, 2009 20:10 2912 Marime text

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a finalizat procedurile de privatizare pentru S.C. TROCADERO S.A. Bucureşti, contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 175.022 acţiuni, reprezentând 69,271% din capitalul social, fiind semnat în cursul zilei de marţi, 29 septembrie 2009, cu adjudecatarul S.C. Calex Business Grup SRL.

Valoarea tranzacţiei este de 20,79 mil. RON, sumă ce va fi achitată în termen de 10 zile, dată la care se va realiza şi transferul dreptului de proprietate.

S.C. TROCADERO S.A. a fost achiziţionată de către S.C. Calex Business Grup SRL la al XVII-lea pas al licitaţiei publice cu strigare. Fiecare pas al licitaţiei a însemnat o creştere cu 10% a preţului unei acţiuni. Astfel, preţul de pornire al licitaţie a fost de 44 RON pentru o acţiune, iar preţul de adjudecare, în urma competiţiei dintre cei 7 ofertanţi, a fost de 118 RON.

Informaţii de background

S.C. TROCADERO S.A. Bucureşti a fost lansat la privatizare în data de 14 iulie 2009, 14 persoane fizice şi juridice cumpărând dosarul de prezentare al societăţii. În data de 26 august a.c., AVAS a înregistrat opt oferte. În urma studierii documentaţiei depuse, Autoritatea a respins oferta persoanei fizice Ferfelis Vasileios (aceasta fiind incompletă) şi a acceptat ofertele celorlalţi şapte, respectiv:

- S.C. Aprodex S.A.
- S.C. Galeria Centrala Investment S.A.
- S.C. Portsun Development SRL
- Anton Alexandru Dan, persoană fizică
- S.C. Calex Business Grup SRL
- Popescu Ion, persoană fizică
- Sipahi Ayhan, persoană fizică


S.C. TROCADERO S.A. Bucureşti are următoarea structură a acţionariatului: AVAS - 69,271%, persoane fizice- 25,20% şi SIF Muntenia - 5,529%. Societatea are cu capital social de 631.652,5 lei şi activează în domeniul restaurantelor.         

AVAS - Directia Comunicare
Adresa: Str. Av. Alexandru Serbanescu, nr.50, sector 1, Bucuresti
Tel:  +40 21 303.66.60  /  +40 21 303.63.51
Fax: +40 21 303.66.80  /  +40 21 303.6465
Email: presa@avas.gov.ro
www.avas.gov.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii