Banca Internaţională de Investiţii îşi consolidează poziţia în România pe piaţa de capital şi anunţă interesul pentru finanţarea companiilor medii şi mari
Banca Internaţională de Investiţii îşi consolidează poziţia în România pe piaţa de capital şi anunţă
27 Nov, 2015 14:36
ZIUA de Constanta
2284
Marime text
Banca Internațională de Investiții, relansată în urmă cu trei ani, sub o nouă conducere și cu o nouă strategie de dezvoltare, sărbătorește în acest an cea de-a 45-a aniversare. Reforma internă pe scară largă a Băncii i-a permis să depăşească dublarea activelor sale și să se angajeze în investiţii noi cu mult peste 400 de milioane Euro în nouă state cu un grad ridicat de diversitate, membre ale Europei Centrale și de Est și din Asia și America Latină. În același timp, Banca a câștigat încrederea investitorilor, atrăgând mai mult de 400 de milioane Euro în finanţarea pe termen lung, devenind un emitent important pe piețele de capital locale ale statelor membre.
De asemenea în timpul acestui proces IIB a fost în măsură să-și diversifice semnificativ activitățile, revenind pe piețele din care a fost mult timp absentă, printre care și România. În a doua jumătate a acestui an, IIB a finanțat două entități românești, Romcab SA şi Agricover Credit IFN și are în prezent acorduri de împrumut active în țară pentru o sumă totală de 35 de milioane Euro. Prin aceste activități, IIB a sporit accesul IMM-urilor din România la finanțare și a susținut un important producător şi exportator român. Alte câteva proiecte sunt în prezent în curs de examinare.
Acestea, precum și alte activități de investiții viitoare în România au fost susținute recent adiţional de plasamentul de obligațiuni local al băncii în valoare de 111 milioane RON, pe o perioada de 3 ani, prin care IIB contribuie la dezvoltarea pieței româneşti de capital şi obligaţiuni. Aceasta a fost cea mai mare plasare de obligațiuni pe piața românească de către orice instituție financiară internațională - inclusiv BEI, BERD și BSTDB - în ultimii șase ani. Banca este şi un investitor activ în titluri de stat în România, după ce a cumpărat din 2008 obligațiuni de stat denominate în Euro în valoare de 123 milioane Euro.
În acest an, România a devenit astfel una dintre cele mai importante destinații pentru investițiile IIB, iar Banca își propune să continue ritmul stabilit. Întâlnirile de astăzi cu companii din prima linie a economiei românești și participarea IIB la evenimentul comun organizat de Organizaţia Absolvenţilor Scolilor de Afaceri de elită la nivel global (INSEAD, Harvard, London Business School, IESE Business School, IE Business School, Columbia, Duke, HEC, Wharton ş.a.) impreuna cu clubul CFA Institute Romnia ar trebui să extindă rețeaua de parteneri și clienți ai băncii, ceea ce va duce în cele din urmă la o pondere mai mare a României în portofoliul de creditare. „Evenimentele şi întâlnirile de astăzi reflectă, de asemenea, obiectivul nostru tot mai mare de finanțare a companiilor de dimensiuni medii şi mari din România. IIB este dornică să contribuie la dezvoltarea economiei românești şi la canalizarea lichidităţii de pe piață a activităților economice durabile și viabile social”, au declarat reprezentaţii IIB în România.
La întâlnirile derulate pe parcursul întregii zile, IIB este reprezentată de către Dl. Vladimir Liventsev, Vicepreşendinte al Board-ului, responsabil de împrumuturi şi investiţii, Dl. Denis Ivanov, Vicepreşendinte al Board-ului, responsabil de trezorerie, structurarea finanţărilor şi parteneriate şi de Dl. Igor Barat, Director al Bioului Regional European din Bratislava.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii