Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:08 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banca Românească lansează creditul ipotecar de refinanţare

ro

02 Jun, 2011 16:58 1269 Marime text

Bucureşti, 02 iunie - Eforturile financiare asociate unui credit ipotecar pot fi acum reduse cu creditul ipotecar de refinanţare de la Banca Românească. Noul produs poate fi utilizat pentru refinanţarea oricărui credit ipotecar acordat de Banca Românească sau orice altă instituţie financiară pentru achiziţia de imobile finalizate cu destinaţie locativă.

Dobânda variabilă este formată din marja fixă a băncii de 3% ( la lei) şi 4.7% ( la euro), la care se adaugă indicii de referinţă ROBOR şi EURIBOR la 3 luni. În acest moment, luând în calcul valorile actuale ale indicilor menţionaţi, creditul este disponibil în lei şi euro la o dobândă variabilă de 9.23%, la lei şi respectiv 5.87% la euro şi poate fi contractat pe o perioadă de până la 35 de ani.

„Banca Românească continuă să ofere clienţilor săi suportul de care aceştia au nevoie pentru o administrare eficientă a resurselor financiare. Noul credit ipotecar de refinanţare contribuie la diminuarea ratei lunare, condiţiile de acordare fiind printre cele mai avantajoase din piaţă", a declarat Lakis Couninis, Director Executiv Unitate Retail în cadrul Băncii Româneşti.

Este important de menţionat că evaluarea şi asigurarea imobilului sunt suportate de către bancă. Venitul minim atât pentru solicitant, cât şi pentru co-debitor este de 800 RON pentru creditele acordate în RON şi 1100 pentru cele în Euro. Suma maximă ce poate fi împrumutată este de 1.650.000 RON şi respectiv 300.000 Euro. Nu se aplică comision lunar de administrare credit şi nici comision de rambursare anticipată.

Astfel, pentru fiecare 10.000 EUR împrumutaţi pe o perioadă de 35 de ani, rata lunară este de 56.2 EUR (DAE 6.5%).

Despre Banca Românească

Cu un capital social de pana la 200 milioane Euro şi o reţea naţională formată din 146 de sucursale, Banca Romanească are 18 ani de activitate pe piaţa bancară din România. În octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 89,07% din capitalul social al acesteia. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care deţine 10,21% din capitalul social al băncii.

În prezent, NBG este banca cu cele mai mari lichidităţi din sud-estul Europei, fiind lider de piaţă în Grecia din punct de vedere al depozitelor atrase. National Bank of Greece este cel mai vechi şi cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 şi listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu Octombrie 1999 este listat şi la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experienţă de 169 de ani, cu o puternică prezenţă internaţionala prin cele peste 1.700 unităţi bancare. Dintre companiile reprezentative aflate sub controlul National Bank of Greece în România se mai numară: NBG Securities România, Garanta Asigurări, NBG Leasing si NBG Factoring Romania.

www.banca-romaneasca.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii