Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BCR denunţă actele adiţionale de aliniere la OUG 50/2010, dar menţine beneficiile de transparenţă ale ordonanţei

ro

20 Feb, 2011 17:51 849 Marime text

Banca oferă clienţilor şi opţiunea de a menţine strict condiţiile contractului iniţial

Bucureşti, 18 februarie - În conformitate cu prevederile legale în vigoare, Banca Comercială Română (BCR) a decis denunţarea "Actului Adiţional" de aliniere la prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 50/2010 a contractelor de credit pentru consumatori cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată/revizuibila semestrial/variabilă) semnate înainte de 21.06.2010. Decizia băncii a vizat evitarea interpretărilor contradictorii cu privire la structura de costuri aferentă contractelor de credit convenite de comun acord de către bancă şi clienţi la momentul semnării.

În beneficiul transparenţei şi al clienţilor săi, BCR va aplica, însă, principiile OUG 50/2010 şi la contractele de credit pentru consumatori semnate înainte de 21.06.2010, cu dobândă de referinţă internă BCR (administrată, revizuibilă semestrial, variabilă). Astfel, rata dobânzii va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă independenţi ROBOR la 6 luni/EURIBOR la 6 luni/LIBOR la 6 luni. Pentru orice modificare a nivelului de dobândă datorită variaţiei indicilor de referinţă, clienţii vor fi informaţi prin SMS sau prin scrisoare.

Structura comisioanelor se menţine simplificată, nivelul total al comisioanelor lunare păstrându-se neschimbat. Comisioanele lunare se vor identifica printr-un singur comision lunar de administrare credit care cuprinde şi comisionul de urmărire risc. Comisionul de rambursare anticipată este de 0% pentru creditele cu dobândă variabilă si de pana la maxim 1% pentru creditele cu dobândă fixă, în conformitate cu cerinţele Ordonanţei.

În acelaşi timp, clienţii care optează pentru a menţine strict condiţiile contractului iniţial, pot solicita aceasta în mod explicit la unităţile teritoriale unde au contractat creditul BCR.

* *

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 48 de centre de afaceri dedicate companiilor şi 668 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM - peste 2.000 de bancomate şi POS - peste 18.000 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.

* *

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din Europa Centrală şi de Est. Mai mult de 50.000 de angajaţi deservesc peste 17,4 milioane de clienţi în cadrul a 3.200 de filiale din 8 ţări (Austria, Republică Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia şi Ucraina). La 30 septembrie 2010, Erste Group deţinea active totale în valoare de 206,5 miliarde EUR, înregistrând un profit net de 736,8 milioane EUR şi un raport cost/venituri de 48,7%.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii