Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:00 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

BCR - emisiunea de obligaţiuni Transelectrica conturează o fereastră de oportunitate pentru optimizarea structurii capitalurilor şi a costurilor de finanţare ale companiilor locale

ro

19 Dec, 2013 11:27 1223 Marime text
Bucureşti, 19 decembrie 2013 – Transelectrica, operatorul de transport şi sistem al energiei electrice din România, a anunţat pe 17 decembrie 2013 închiderea anticipată a ofertei publice inaugurale de vânzare de obligaţiuni corporative, intermediată de Banca Comercială Română şi suprasubscrisă de investitorii calificaţi locali şi internaţionali. Obligaţiunile vor fi admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti.
 
Emisiunea curentă Transelectrica este prima ofertă de obligaţiuni lansată de o companie cu capital majoritar de stat din România. Această emisiune face parte dintr-un program de împrumuturi obligatare în valoare de 900 de milioane de lei pe care compania l-a aprobat în luna septembrie 2013 destinat optimizării capitalului şi finanţării investiţiilor pe termen mediu şi lung.
 
Prin intermediul ofertei derulate în perioada 11 – 17 decembrie a.c. Transelectrica a vândut obligaţiuni în sumă totală de 200 milioane de lei investitorilor calificaţi. Fondurile de investiţii, băncile, investitorii străini şi fondurile de pensii au contabilizat 90% din interes, în timp ce restul a fost marcat în contul companiilor de asigurări.
 
Ioana Mihai, Director Debt Capital Markets în cadrul BCR a declarat: “Este evident faptul că actorii pieţei de capital încearcă să introducă practici internaţionale recunoscute în desfăşurarea unui proces de ofertare în urma căruia să rezulte preţ sau randament optim. În calitate de intermediar, suntem în mod particular satisfăcuţi de faptul că am susţinut succesul ofertei, şi am demonstrat viabilitatea imprumutului obligatar ca sursă de finanţare optimă a capitalului companiilor.
 
„Emisiunea este o premieră şi va deveni, cu siguranţă, o referinţă în piaţă în urma succesului înregistrat. În acest moment exista o fereastră semnificativă de oportunitate în piaţă: intenţia companiilor de a optimiza structura capitalurilor şi costurile de finanţare, care se întâlneşte eficient cu cererea investitorilor pentru active de calitate, cu randament bun ce la asigură o diversificare optimă a portofoliilor“, a adăugat Ioana Mihai, Director Debt Capital Markets BCR.
 
BCR în calitate de intermediar va continua să susţină dezvoltarea acestui segment al pieţei de capital şi va continua să promoveze împrumuturile obligatare ori soluţiile de capitalizare prin intermediul pieţei de capital, ca alternativă viabilă de finanţare pentru planurile de dezvoltare şi operaţiunile curente ale companiilor locale majore.
 
***
Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, managementului activelor, pensiilor private, a băncilor de locuinţe şi a serviciilor bancare prin telefonul mobil. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (peste 16 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii