Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:55 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clienţii Raiffeisen Banca pentru Locuinţe au luat prima de stat

ro

29 Dec, 2010 17:36 1718 Marime text

Bucureşti, 29.12.2010 - Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) virează, în conturile clienţilor săi, valoarea totală a primei de stat aferentă economiilor realizate în 2009 de clienţii RBL.

În decembrie 2010 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a virat ultima tranşă ( a doua) de 80% din totalul primei de stat aferentă economiilor clienţilor RBL.

Astfel, conturile clienţilor Raiffeisen Banca pentru Locuinţe sunt creditate cu restul de 80% din valoarea primei de stat aferentă economiilor realizate în 2009.

Potrivit cadrului legal de funcţionare al băncii, în fiecare an, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului virează în conturile băncii (care solicită în numele clienţilor săi prima de stat) cuantumul total al subvenţiilor acordate de statul român persoanelor fizice care au încheiat contracte de economisire-creditare cu RBL şi au economisit în anul respectiv.

Prima tranşă, acordată în iulie 2010 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului întregului sistem de economisire-crediatare de 20% din totalul primei de stat aferentă economiilor din 2009, a fost creditată la momentul respectiv în conturile clienţilor.

„Statul, prin acordarea primei de 25%, în limita a 250 de euro pentru economiile anuale, oferă sprijin oricărui cetăţean român care doreşte să-şi reabiliteze, renoveze, să-şi cumpere o centrală termică etc. Prin economisirea periodică a unei sume oricât de mici, românii primesc prima de la stat, în plus, li se garantează accesul la un credit cu dobândă fixă în lei de 4,5%, una dintre cele mai mici dobânzi fixe, în lei, de pe piaţă. Important de menţionat este faptul că această dobândă a fost şi rămâne fixă pe toată perioada creditului clientului, nefiind influenţată de modificările legislative (OUG 50/2010) sau fluctuaţiile financiare", a declarat Andrei Stamatian, preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

Produsul de economisire-creditare este foarte simplu: clienţii care încheie un contract cu Raiffeisen Banca pentru Locuinţe trebuie să economisească o perioadă de timp, în medie 3-5 ani, urmând ca, ulterior, să aibă posibilitatea accesării unui credit cu dobândă fixă de 4,5 % pe an sau 6%, în funcţie de produsul ales.

În perioada de economisire, clienţii primesc, la depunerile efectuate într-un an, prima de stat de 25% pe an, în limita a 250 de euro, la care se adaugă dobânda băncii.

De exemplu dacă un client economiseşte cu RBL 350 de lei pe lună sau la finalul anului are în cont aproximativ 1.000 de euro, echivalentul în lei, primeşte prima de stat de 250 de euro, adică 25% din valoarea economiilor anului respectiv, plus dobânda băncii. Dar produsul de economisire-creditare este foarte flexibil, clientul economiseşte cât poate şi cum poate şi primeşte 25% prima de stat, în limita a 250 de euro, din valoarea economiilor dintr-un an, plus dobânda băncii.

Banca oferă clienţilor săi două variante de produs destinate îmbunătăţirii domeniului locativ:

a) Varianta 1- Avantaj economisire

- dobânda la sold economisit: 3 %

- prima de stat: 25% din economiile anuale, în limita a 250 euro

- sold minim economisit necesar solicitării unui credit: 50% din valoarea proiectului (suma contractată)

- rata dobânzii la credit: 6% fixă

b) Varianta 2- Avantaj creditare

- dobânda fixă la soldul economisit în lei: 1,5%

- prima de la stat: 25% din economiile anuale, în limita a 250 euro

- sold minim economisit necesar solicitării unui credit: 40% din valoarea proiectului (suma contractată)

- rata dobânzii la credit: 4,5% fixă

Comisioanele percepute de RBL sunt:

ð Comision deschidere contract de economisire-creditare: 1,2% din suma contractată

ð Comision de administrare anual: 36 Lei.

ð Comision analiză credit: 3% din valoarea creditului

ð Comision rambursare anticipată: ZERO (0)

Finanţările acordate de Raiffeisen Banca pentru Locuinţe sunt folosite atât pentru renovare, modernizare, extindere, construcţie sau cumpărare de locuinţe, cât şi pentru refinanţarea altor credite ipotecare/imobiliare, contractate de la alte bănci.

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) este prima bancă de economisire-creditare din sistemul bancar românesc. A fost înfiinţată în iunie 2004 şi funcţionează după legea O.U.G. 99/2006 -Bănci de economisire şi creditare în domeniul Locativ (Titlul II).

Potrivit actului constitutiv, acţionarii RBL sunt Raiffeisen Bank România, Bausparkasse Schwäbisch Hall, care deţin fiecare câte 33.324% din acţiuni, şi Raiffeisen Bausparkasse Austria care deţine 33,35% din participaţii. Capitalul social este de 131 074 560 lei.

Produsele oferite de RBL sunt vândute în prezent prin cele peste 550 de agenţii Raiffeisen Bank şi la partenerul de afaceri Consultanţă Financiară Germană.

Informaţii despre produsele oferite de Raiffeisen Banca pentru Locuinţe se pot obţine la numărul de telefon +4021/ 2 333 000 de luni până vineri între orele 08:00 - 22:00 şi sâmbătă între orele 9:00 -17:30, la adresa de mail info@railoc.ro sau pe adresa de web www.rbl.ro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • dan 05 Jan, 2011 20:11 Minciuni! Raiffeisen banca de locuinte nu a virat in conturi prima pe 2009 in totalitate. Luati aminte si alegeti-va cu grija banca! azi 5.01.2011