Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:11 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dobanzi la lei de pana la 13% pentru noul Depozit Ascendent de la Millennium Bank

ro

25 May, 2010 18:56 1572 Marime text

Bucureşti, 25 mai 2010. Clienţii Millennium Bank pot economisi acum cu dobânzi de până la 13% pe an, alegând noul Depozit Ascendent în lei. Noul depozit, constituit pe o perioadă de şase luni, oferă o dobândă progresivă, care începe de la 6% pentru prima lună şi creşte lunar, până la 13% pentru a şasea lună. Dobânda pentru fiecare lună poate fi capitalizată sau transferată în contul curent, în funcţie de nevoile clientului.

De asemenea, clienţii pot denunţa în avans depozitul, în orice moment, fără să piardă dobânda acumulată în luna anterioară.

„Millennium Bank îşi propune să devină un partener performant pentru clienţii săi, în ceea ce priveşte economisirea, oferindu-le o gamă variată de produse care răspund nevoilor lor. Noul Depozit Ascendent urmează această strategie, încurajând şi, în acelaşi timp, răsplătind economisirea pe termen mediu", a declarat Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank România.

Depozitul Ascendent este disponibil în lei, iar suma minimă pentru deschiderea acestuia este de 500 RON. Clienţii beneficiază de comision zero pentru deschiderea şi administrarea depozitului.

Produsele de economisire Millennium Bank sunt disponibile în RON, EUR şi USD, pe perioade cuprinse între una şi 12 luni. Banca oferă dobânzi mai mari cu 0,25% pentru depozitele în RON şi EUR deschise prin intermediul serviciului Internet Banking. Valoarea dobânzilor oferite prin Internet Banking variază între 7% şi 8,25% pentru lei şi între 3,25% şi 3,5% pentru euro. Depozitele constituite în sucursale oferă dobânzi cuprinse între 6,75% şi 8% pentru lei şi între 3 şi 3,25% pentru euro.

Millennium Bank face parte din cel mai mare grup financiar privat din Portugalia, Millennium bcp, şi şi-a început activitatea pe piaţa românească pe data de 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. În prezent, Millennium Bank are 74 de unităţi pe teritoriul României, care se adresează populaţiei şi companiilor, printr-ogamă largă de produse.

Millennium bcp este un exemplu de succes pe piaţa bancară europeană. Fondată în 1985, Millennium bcp a înregistrat, în martie 2010, active totale în valoare de 96,7 miliarde de euro. Millennium este liderul pieţei bancare private portugheze şi este componentă a unor importanţi indici bursieri naţionali şi internaţionali, în special Euronext PSI Servicii Financiare, PSI-20, DJ Eurostoxx, Bebanks şi Euronext 100 - tranzacţionaţi pe bursele din Lisabona, Paris, Bruxelles şi Amsterdam.

Millennium bcp are o reţea de peste 1.800 de unităţi, cu un număr total de peste 21.000 de angajaţi.

Millennium bcp oferă o gamă largă de produse şi servicii, printre care produse de economisire, de investiţii, împrumuturi ipotecare, credite de consum, banking comercial, leasing, factoring, asigurări, banking de investiţii, private banking şi managementul activelor, punând la dispoziţie clienţilor săi servicii specializate pe fiecare segment în parte. O atenţie specială este acordată serviciului Internet Banking, apreciat în Europa pentru calitatea şi inovaţia sa. De la înfiinţare, Millennium bcp a fost recunoscută pentru dinamismul, inovaţia, competitivitatea, rentabilitatea şi puterea sa financiară. S-a remarcat ca lider incontestabil pe diferite zone în domeniul financiar din Portugalia şi a devenit un pilon de referinţă la nivel internaţional în distribuţia de produse şi servicii financiare. Grupul Millennium bcp este prezent în Portugalia, Polonia, Grecia, România, Mozambic şi Angola. Toate operaţiunile se desfăşoară sub brandul Millennium.

Millennium bcp pune accentul pe a crea valoare pe pieţele alese conform unui profil de risc controlat şi potenţialului mare de creştere, pentru a susţine excelenţa şi inovaţia în oferirea de produse financiare, recunoscute la nivel internaţional.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii