Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:37 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

GarantiBank și Seamless introduc SEQR pe piața din România - cea mai nouă soluție de plată cu telefonul mobil

ro

22 Oct, 2013 18:00 1665 Marime text
Gratuit pentru consumatori
Clienții care au cont deschis la GarantiBank pot face cumpărături simplu, rapid și sigur, utilizând SEQR
Noua soluție de plată le permite comercianților să își reducă la jumătate costurile de tranzacționare comparativ cu alte metode de plată, ceea ce se traduce în profitabilitate crescută încă din prima zi
 
București, 22 octombrie 2013 – De astăzi, soluția de plată cu telefonul mobil SEQR este disponibilă pe piața locală. Aplicația a fost creată de Seamless, unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de soluții de plată cu telefonul mobil, și lansată în România în parteneriat cu GarantiBank, una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală. SEQR este o aplicație care permite plata cu smartphone-urile în magazine, restaurante și în mediul online. În prezent, SEQR reprezintă cea mai simplă, sigură și eficientă soluție de plată din România.
Disponibilă gratuit pentru iPhone și Android pe App Store și Google Play, aplicaţia conectează contul clientului GarantiBank cu casa de marcat sau cu platforma online de plată a comercianților prin intermediul unui cod QR. GarantiBank este prima instituție financiară care face disponibilă aplicația SEQR pe piața din România.
Cum funcționează SEQR:
1. Scanează codul QR afișat la casa de marcat sau pe site-ul de cumpărături online
2. Aprobă tranzacția introducând codul PIN
3. Vizualizează chitanța. Toate chitanțele și istoricul plăților sunt salvate digital pe telefonul mobil

SEQR este o soluție care aduce beneficii atât consumatorilor, cât și comercianților:
 
Pentru clienți:


o Gratuit, înregistrare simplă, ușor de folosit
o Acces în timp real la soldul cont(urilor) GarantiBank și chitanțe digitale salvate în aplicație
o Acces la reduceri și oferte promoționale de la comercianți direct pe telefonul mobil
o Mai sigur decât alte modalități de plată, deoarece nicio informație confidențială nu este salvată în telefon sau transmisă comerciantului
o Toată comunicarea între părțile implicate în tranzacție este criptată prin platforma de tranzacționare Seamless, care realizează 3,1 miliarde tranzacții anual, în peste 30 de țări.

Pentru comercianți:

o Nu presupune nicio investiție financiară, deoarece nu necesită instalarea de hardware

o Costurile de tranzacționare sunt reduse cu 50% comparativ cu alte metode de plată
o SEQR se integrează în softul de vânzare al comerciantului și este suficient ca acesta să afișeze codul QR la casa de marcat, pentru a putea fi scanat de către clienți.

„Suntem încântați să aducem SEQR pe piața din România prin parteneriatul cu GarantiBank. SEQR este singura soluție de plată cu telefonul mobil care permite clienților să renunțe la portofelul cu numerar, carduri, cupoane, carduri de loialitate și chitanțe și să utilizeze doar smartphone-urile lor, gratuit, printr-o singură aplicație. Comercianții au, de asemenea, beneficii importante de pe urma acestei soluții de plată, în primul rând deoarece costurile de tranzacționare se reduc la jumătate comparativ cu alte metode de plată”, a declarat Peter Fredell, CEO al companiei Seamless, furnizorul SEQR.

„SEQR este o soluție de plată cu telefonul mobil unică pe piața din România și care este utilizată cu succes în alte țări. Seamless este expert mondial în soluții de plată cu telefonul mobil, iar GarantiBank caută să inoveze constant, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienților. Prin urmare, această colaborare a venit în mod firesc și aduce beneficii tuturor părților implicate, inclusiv clienților, comercianților și celor două companii care au făcut această tehnologie disponibilă în România: Seamless și GarantiBank”, a declarat Fatih Arpas, director Canale Alternative de Distribuție & IT în cadrul GarantiBank. „Prin SEQR, cei 300.000 clienți de retail ai băncii noastre, dar și clienții potențiali, își pot conecta conturile curente la aplicație și își pot face cumpărăturile simplu, rapid și sigur folosind doar telefonul mobil”, a adăugat Arpas.
 
În prezent, se poate plăti cu SEQR în București, la Subway Upground, în rețelele de magazine Bata și For Family, precum și în locațiile HoReCa Bierhaus 67 și Ave Hotel. Soluția este în curs de implementare la nivel național  în rețelele magazinelor Nike, Collective, Folli Follie, Converse, .kix, Calvin Klein Jeans, Star Place și Arsis,  precum și la ceainaria Tabiet și cafeneaua Antipa. SEQR va fi  disponibilă şi în alte locaţii şi oraşe în parteneriat cu comercianți din diverse domenii. Pentru lista actualizată de locaţii şi magazine, vizitați www.seqr.com.
 
Clienții GarantiBank pot descărca gratuit aplicația și își pot conecta contul/conturile cu SEQR prin intermediul serviciului de internet banking Garanti Online, la unul din cele peste 260 de bancomate inteligente sau la oricare din cele 78 de sucursale din întreaga țară. În plus, clienții GarantiBank au acces la unele dintre cele mai competitive produse financiare, care pot fi personalizate în funcție de nevoile acestora, la cel mai bun și sigur sistem de internet banking – multi-premiat la nivel global, la servicii inovatoare, precum SEQR sau iLoanU - platforma de solicitare credite, dar și la cea mai răspândită rețea de bancomate inteligente din țară.
###
Despre GarantiBank România GarantiBank România face parte din Grupul financiar-bancar Garanti România, care reunește și Garanti Leasing (marca sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA), Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţionează Ralfi IFN SA) şi Garanti Credite Ipotecare (marca sub care funcţionează Domenia Credit IFN SA). Garanti Bank este o bancă universală deținută de către Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai profitabilă și a doua cea mai mare bancă privată din Turcia după active.

Turkiye Garanti Bankasi se regăsește în topul celor mai solide bănci din lume, potrivit clasamentului întocmit în luna mai a anului 2013 de Bloomberg, una dintre cele mai prestigioase agenții de știri economice și de afaceri la nivel global.
Banca oferă o serie de produse și servicii de calitate pentru toate segmentele de business: retail, IMM și corporate, și este una dintre cele mai dinamice și inovatoare bănci de pe piața locală.

Prezentă în România din 1998, GarantiBank a dezvoltat un portofoliu solid de clienți și și-a extins prezența națională prin sucursale și canale alternative, ajungând la o rețea extinsă de peste 260 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clienții băncii, pentru tranzacții cu sau fără card.
GarantiBank a fost premiată în iulie 2013 de către prestigioasa revistă internațională Global Finance pentru “Best Consumer Internet Bank in Romania” ș“ “Best in Social Media in CEE Region”. Cele două distincții au fost acordate în cadrul “World's Best Internet Banks Competition 2013”. www.garantibank.ro

Despre SEQR, aplicație dezvoltată de Seamless SEQR (se·cure) este cea mai utilizată soluţie “mobile wallet” în magazinele şi în mediul online din Suedia şi din Europa.  Cu SEQR oricine poate plăti cu smartphone-ul in magazine, restaurante, parcări și online şi poate efectua transferuri de bani fără comisioane, precum şi să păstreze bonurile în format digital şi să primească oferte şi promoţii direct prin intermediul aplicaţiei.  Cu SEQR, utilizatorul doar scanează codul QR de la casa de marcat şi aprobă plata cu codul PIN. Rapid, uşor şi sigur. SEQR permite comercianţilor să beneficieze de costuri de tranzacţionare semnificativ mai reduse decât cele ale companiilor de carduri.

Platforma unică a SEQR a fost dezvoltată de către Seamless, unul dintre cei mai mari furnizori de sisteme [f1] de plată cu telefonul mobil la nivel mondial. Fondată în 2001 şi activă în 30 de ţări, Seamless operează mai mult de 3,1 mld. de tranzacţii anual, prin intermediul a 525.000 puncte de vânzare active. În Suedia, soluţia SEQR este diponibilă pentru cumpărături în cele mai mari lanțuri de băcănii şi fast food şi în reţele naţionale precum McDonald’s, Hemköp şi Ur&Penn. În 2013,  SEQR a fost lansată în România împreună cu GarantiBank. Compania Seamless este tranzacţionată la Bursa Nasdaq OMX Stockholm, sub abrevierea SEAM. www.seqr.com și www.seamless.se
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii