Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UniCredit Bank a realizat în 2015 o creştere de 31,65% a volumelor de factoring

ro

17 Mar, 2016 11:33 2001 Marime text
 
UniCredit Bank a înregistrat în 2015 un volum al operaţiunilor de factoring de 886 milioane de euro, în creştere cu 31,65% comparativ cu anul precedent, volum care reprezintă un maxim istoric pentru companie.
 
Segmentele care au contribuit semnificativ la acest rezultat au fost: Metale, chimicale, apă şi reciclare (23% din total, cu o creştere de 55% faţă de 2014), Autovehicule, utilaje şi echipamente (cu o pondere de 11,5%), Agricultură, pescuit şi produse alimentare (cu o pondere de 10%). Pe locul 5 ca şi contribuţie la realizarea volumului total (de 7%), însă cu o creştere în 2015 de peste 60% faţă de anul precedent, segmentul Bunurilor de larg consum (FMCG) a generat portofoliul cel mai echilibrat din punct de vedere al riscului asumat, al disipării acestuia, dar şi al potenţialului de creştere.
 
Segmentul Silvicultură, prelucrare lemn şi construcţii a contribuit în 2015 cel mai puternic la realizarea volumului de factoring al UniCredit Bank – reprezentând 29,5%, deşi investiţiile publice, şi mai ales marile proiecte de infrastructură, care au fost până în 2012 unul dintre principalele motoare de creştere a pieţei de factoring, continuă să lase de dorit în anvergură şi număr.
 
În ceea ce priveşte proiectele realizate cu debitori entităţi publice, sunt de remarcat reducerea termenelor de plată contractuale, dar şi îmbunătăţirea comportamentului de plată la modul general (reducerea întârzierilor), odată cu intrarea în vigoare a Legii 72/2013 pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte. Loc de optimizare rămâne, întâlnind în continuare cazuri extreme, unde întârzierile la plată riscă să afecteze relaţia antreprenorilor cu subcontractorii, dar şi stabiltatea financiară a acestora din urmă”, a declarat Alecsandra Valasuteanu, Şef Departament Factoring în cadrul UniCredit Bank.
 
UniCredit Bank oferă un pachet complex de produse de factoring: factoring intern şi de export cu şi fără regres, factoring de import, servicii de colectare independente, reverse factoring (cunoscut şi sub denumirea de supply chain financing). La nivelul anului 2015, ponderea cea mai mare în rulajul înregistrat au avut-o operaţiunile din factoring intern (77% din totalul creanţelor gestionate). Rulajele realizate la nivelul factoringului de export fără regres au crescut cu 11%, iar cele din tranzacţiile de factoring de import cu 10% faţă de 2014. Şi în 2015 produsul vedetă din punct de vedere al evoluţiei a fost factoringul intern fără regres, care a înregistrat o creştere de 76% faţă de 2014, bazată în principal pe tranzacţiile de reverse factoring.
 
Pachetele de factoring UniCredit Bank sunt disponibile pentru companii de orice talie (de la mici – mijlocii, la multinaţionale), localizate oriunde în România, care vând / cumpără produse sau servicii cu plata la termen, indiferent de industria în care activează.
 
“Factoringul reprezintă pentru UniCredit Bank un produs strategic, iar evoluţia foarte bună pe care am înregistrat-o în 2015 – un maxim istoric pentru noi - ne ajută să ne consolidăm poziţia de formator pe această piaţă. La fel ca în ultimii trei ani, ne-am concentrat şi în 2015 asupra segmentului de companii mici şi mijlocii, acestea reprezentând în viziunea noastră motorul unei economii sustenabile. Astfel, companiile cu cifra de afaceri sub 5 milioane de euro au contribuit cu 30% din totalul volumului de factoring derulat de UniCredit Bank, iar cele cu cifra de afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro cu peste 45%, în 2015 fiind deschise peste 75 noi tranzacţii cu clienţi provenind din aceste două segmente.
În ceea ce priveşte anul curent, în trimestrul I, un accent deosebit a fost pus pe dezvoltările de ordin tehnologic, având ca scop eficientizarea şi reducerea volumului de documente necesar derulării tranzacţiilor de factoring, în mod special cele de reverse factoring (supply chain financing) şi suntem convinşi că platforma pe care o punem la dispoziţia clienţilor va contribui esenţial în această direcţie, cât şi la menţinerea tendinţei de creştere a tranzacţiilor gestionate de UniCredit Bank în piaţa de factoring”, completează Alecsandra Valasuteanu.

 
UniCredit Bank este membru fondator şi al Consiliului Director al Asociaţiei Române de Factoring (ARF) de la înfiinţarea acesteia, în anul 2011, membru cu drepturi depline ai Factors Chain International (căreia s-a alăturat încă din 1998), fiind reprezentaţi în Communcation Committee, Ambasadors Body şi Knowledge Hub.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii