Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:15 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Propuneri de proiecte cu impact macroeconomic pe agenda de lucru a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră

ro

13 Oct, 2012 00:15 1871 Marime text

Bucureşti, 9 octombrie 2012: Secretarul General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN/BSEC), dl. Victor Ţvircun, a avut o întrevedere la Camera de Comerţ Naţională cu Dl Mihai Daraban, Vicepreşedintele Camerei de Comerţ Naţionale şi Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa.

După trecerea în revistă a ultimelor activităţi şi întâlniri din cadrul Consiliului de Afaceri al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, reprezentantul Camerei de Comerţ Naţionale a subliniat necesitatea adoptării la nivelul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră a unei Agende de lucru consistente, care să cuprindă proiecte de impact macroeconomic. Domnia sa a menţionat ca o prioritate implicarea tuturor membrilor Consiliului de Afaceri în elaborarea acestei Agende.

Au fost înaintate şi alte propuneri de teme de interes comun, cum ar fi: domeniul energetic, respectiv dezvoltarea coridoarelor energetice de transport, Proiectul AGRI, Proiectul Nabucco; infrastructura de transport şi proiectul privind realizarea autostrăzii inelare la Marea Neagră, cât şi ideea creării unei Burse de Cereale la Marea Neagră, având în vedere potenţialul agricol al acestei regiuni.

În finalul întâlnirii, Secretarul General al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră a mulţumit Camerei de Comerţ Naţionale pentru primire şi sugestiile făcute.

România se numără printre cele 12 state fondatoare ale Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, lansată în iunie 1992 (prin semnarea "Declaraţiei de la Istanbul"), care şi-au propus realizarea unei cooperări multilaterale, în scopul accelerării dezvoltării economice şi sociale şi pentru o mai rapidă integrare în economia mondială. Începând din martie 1995, CCIR a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor Externe ca reprezentantă a comunităţii de afaceri din România în acest Consiliu.

Camera de Comerţ şi Industrie a României

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii