Camera de Comerţ româno-olandeză susţine aderarea României la zona Schengen
Camera de Comerţ româno-olandeză susţine aderarea României la zona Schengen23 septembrie 2011 - Camera de Comerţ româno-olandeză (NRCC) susţine ferm aderarea României la zona Schengen.
„Aderarea României la zona Schengen ar fi benefică atât pentru libera circulaţie a persoanelor, cât şi a bunurilor. Va facilita astfel comerţul intra-comunitar şi ar putea stimula atractivitatea României pentru investiţiile străine directe în sectoare precum producţia, asamblarea, transportul şi logistica. Olanda este deja cel mai mare investitor străin în România şi suntem de părere că accederea României în zona Schengen ar fi de asemenea în interesul comunităţii olandeze de afaceri, conducând la intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări", a declarat Peter de Ruiter, Preşedintele NRCC.
„Pe baza discuţiilor noastre cu Ministerul Român al Afacerilor Externe, precum şi cu alte autorităţi publice, considerăm că România îndeplineşte condiţiile tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen. Ţara a făcut investiţii considerabile pentru securizarea graniţelor sale estice şi de sud-vest, în echiparea forţelor de poliţie şi a celor de grăniceri şi vameşi. Consideraţiile politice nu ar trebui să interfereze cu procesul de aderare a României la spaţiul Schengen. Acest lucru ar trebui să fie judecat exclusiv din punct de vedere tehnic", a adăugat de Ruiter.
NRCC a lucrat în ultimul an cu Ministerul Român al Afacerilor externe pentru a îmbunătăţi percepţia României în Olanda organizând o serie de întâlniri cu factori cheie de răspundere olandezi şi prezentând argumentele României.
„Organizaţia noastră a subliniat în permanenţă oficialilor olandezi, precum şi marilor investitori olandezi, enormele oportunităţi economice pe care le oferă România în diferite sectoare precum transportul şi logistica, agricultura, energia, managementul apelor menajere şi utilităţile. Suntem de părere că ar fi în interesul tuturor ca autorităţile de la Haga să ne asculte argumentele", a declarat Richard Reese, Directorul Executiv al NRCC.
„Pe de altă parte, deşi suntem de acord cu faptul că autorităţile române sunt îndreptăţite să-şi intensifice activităţile împotriva evaziunii fiscale şi criminalităţii transfrontaliere, suntem de părere că toate controalele efectuate de autorităţile române ar trebui să fie nediscriminatorii şi să nu vizeze un anumit sector economic sau o anumită comunitate de afaceri", a concluzionat de Ruiter.
Despre NRCC:
Camera de comerţ româno-olandeză este o organizaţie non-profit înfiinţată în 2005 care reprezintă mai mult de 85 de membri din Olanda şi România.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să-l contactaţi pe domnul Richard Reese, Directorul Executiv al NRCC, richard.reese@netherlands.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp