E.S. Domnul Avocat Mihail M. Vlasov, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a primit-o la Palatul Camerei Naţionale pe E.S. Doamna Marianna Sutadi, Ambasadorul Republicii Indonezia la Bucureşti
E.S. Domnul Avocat Mihail M. Vlasov, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României a primit-o la PalatulBucureşti, 29 mai 2012: Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională, Excelenţa Sa Domnul Avocat Mihail M. Vlasov a primit-o în vizită de curtoazie pe Excelenţa Sa Doamna Marianna Sutadi, Ambasadorul Republicii Indonezia la Bucureşti.
La întâlnire a fost prezent şi Domnul Florin Iordache, Deputat, Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Preşedinte al Grupului Parlamentar de Prietenie România - Indonezia, Vicepreşedinte al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor sportivi din România, membru asociat în colegiul Camerei Naţionale.
Preşedintele Camerei Naţionale a punctat încă de la începutul întâlnirii importanţa pe care Camera Naţională o acordă relaţiilor directe cu Ambasadele străine acreditate la Bucureşti şi necesitatea menţinerii unor relaţii de cooperare directe cu birourile economice ale acestora. În acest sens, Excelenţa Sa a prezentat recepţia dedicată Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, eveniment de gală instituit încă de la începutul mandatului, cu dublă semnificaţie: de cunoaştere reciprocă informală şi de stabilire de contacte şi modalităţi de colaborare viitoare pe plan extern. Evenimentul are loc la sfârşitul lunii ianuarie a fiecărui an şi a ajuns la a patra ediţie.
„Sunt încântat să fiţi oaspetele nostru, să vă pot împărtăşi câteva din realizările ale Sistemului Cameral din România din ultimii ani, dintre care categoric se remarcă evenimentul de gală dedicat diplomaţilor acreditaţi în România, pe care-l organizăm de patru ani la începutul fiecărui an. Din respect faţă de Ambasadorii marilor puteri ale lumii acreditaţi în România care, în 1864, au contribuit la promulgarea, de către fondatorul comerţului în România Prinţul Cuza a legii Camerelor de Comerţ, am instituit Gala Ambasadorilor, eveniment care va continua să existe în timp în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru munca Excelenţei Voastre şi a întregului Corp Diplomatic acreditat în România pentru angajamentele asumate în spiritul promovării reciproce a relaţiilor de bună colaborare şi înţelegere între România şi statele lumii", a precizat Preşedintele Camerei Naţionale.
Vorbind despre rolul major al Camerei Naţionale şi al Sistemului Cameral din România în promovarea şi apărarea intereselor comunităţii de afaceri din România, Preşedintele Camerei Naţionale a prezentat pe scurt structura şi funcţiile Camerelor de Comerţ, implicarea acestora în politica economică a României, atribuţiile Camerelor de Comerţ vizând încurajarea şi asistenţa de specialitate acordată membrilor.
Întrevederea a constituit un bun prilej pentru a evidenţia şi reconfirma relaţiile tradiţionale, excelente de cooperare în plan economic şi comercial dintre România şi Republica Indonezia, relaţii care au prins contur şi s-au dezvoltat încă dinainte de deschiderea Ambasadei Indoneziei în România.
De asemenea, în cadrul acestor discuţii s-a acordat o atenţie sporită întăririi parteneriatului româno - indonezian prin realizarea unui schimb permanent de informaţii economice, de oportunităţi de afaceri şi diseminarea acestora prin canalele proprii in rândul membrilor şi IMM-lor interesate.
"Vă mulţumesc pentru primirea deosebit de călduroasă şi pentru discuţiile avute. Am convingerea că întâlnirea de astăzi, schimbul substanţial de opinii şi posibilităţile concrete de cooperare, vor marca pe termen lung evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale româno -indoneziene", a declarat la încheierea întrevederii Excelenţa Sa Doamna Marianna Sutadi, Ambasadorul Republicii Indonezia la Bucureşti.
Camera de Comerţ şi Industrie a României
Direcţia Reprezentare Camerală - Biroul Relaţii Externe
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp