Interes internaţional remarcabil pentru BIFE-SIM 2013

18 Sep, 2013 16:13
ZIUA de Constanta
1113
Marime text
Bucureşti, 17 septembrie 2013: Camera de Comerţ şi Industrie a României – Camera Naţională, voce autorizată a Sistemului Cameral din ţara noastră, salută participarea celor peste 300 de firme româneşti şi străine la ediţia din acest an a târgului internaţional BIFE-SIM, deschis astăzi la Romexpo SA şi devenit cel mai mare târg de mobilă şi echipamente pentru industria lemnului şi a mobilei din Europa de Sud Est.
La deschiderea târgului au participat oficiali români şi un număr important de membri ai Corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, demonstrând interesul statelor pe care le reprezintă pentru produsele industriei lemnului şi mobila românească. S-au adresat auditoriului reprezentanţii tuturor celor ce şi-au unit eforturile în amplul efort de organizare, respectiv ai Romexpo SA, ai Camerelor de Comerţ şi Industrie, ai Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România – APMR şi ai Eurexpo.
Sistemul Cameral a fost reprezentat de Domnul Sorin Dimitriu, Vicepreşedinte al Camerei Naţionale, Preşedintele CCI Bucureşti, Domnul Sorin Vornic, Preşedintele Consiliului de Administraţie Romexpo SA şi Preşedintele CCI Vrancea şi Domnul Mihai Apopii, membru al Colegiului de Conducere al Camerei Naţionale, Preşedintele CCI Neamţ, Vicepreşedinte al APMR.
„Vizitatorii vor avea ocazia să vadă produsele unei industrii care înfloreşte şi în perioade de criză”, a declarat Domnul Sorin Vornic, care a transmis participanţilor mesajul ES Preşedintele Camerei Naţionale, Domnul Mihail M. Vlasov, urându-le „să semneze cât mai multe contracte, transparente şi benefice pentru firmele lor”.
Industria mobilei a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 1,8 miliarde euro, în timp ce exporturile de lemn şi mobilă au urcat la 1,4 miliarde euro, succesele permiţând crearea a 4.700 de noi locuri de muncă, numărul angajaţilor acestor industrii ajungând la 55.000 de persoane.
„Evenimentele de acest gen sunt destinate atât marilor corporaţii, cât şi IMM-urilor, un foarte bun prilej de a-şi crea branduri”, a subliniat la rândul său, preşedintele CCI Bucureşti, Domnul Sorin Dimitriu, care a pus în evidenţă demersurile Sistemului Cameral de reorientare a firmelor româneşti către pieţe tradiţionale, pierdute în ultimii ani, „unde competenţele tehnice şi inginereşti ale românilor sunt încă vii în conştiinţa populaţiei.”
„Mobila românească este foarte renumită în China”, a spus ES Ambasadorul R.P. Chineze în România, Doamna Huo Yuzhen, care a subliniat importanţa cooperării bilaterale şi în alte domenii, precum: agricultura, dar şi sectoarele economic, comercial, tehnic , ştiinţific şi cultural.
„Sunt pentru prima oară la această expoziţie la Bucureşti, dar doresc să sprijin companiile chinezeşti să participe la viitoarele ediţii”, a spus ES Doamna Ambasador Huo Yuzhen”.
BIFE-SIM 2013 a devenit încă de la deschidere un punct de întâlnire şi dezbatere între guvernanţi şi reprezentanţii mediului de afaceri. De altfel, Domnul Mihai Apopii a lansat oficialilor invitaţia de a analiza împreună problemele pentru identificarea soluţiilor pentru ca „industria mobilei să devină un pol de creştere economică”.
Camera de Comerţ şi Industrie a României
Direcţia Reprezentare Camerală

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii