Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:52 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mediul de afaceri chinez doreste sa intre pe piata europeana cu sprijinul Sistemului Cameral din Romania

ro

12 Apr, 2012 22:26 1122 Marime text

Bucuresti, 10 aprilie 2012: Camera de Comert si Industrie a Romaniei - Camera Nationala in parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucuresti si Consiliul de Promovare a Comertului International - CCPIT, a organizat la Palatul Camerei Nationale Masa rotunda privind cooperarea romano - chineza. O abordare pragmatica a propunerilor si oportunitatilor din partea chineza, eveniment inscris in agenda vizitei pe care delegatia chineza condusa de Domnul Yu Ping, Vicepresedinte al CCPIT, a intreprins-o in Romania.

In alocutiunea de deschidere Domnul Mihai Daraban, Vicepresedinte al Camerei Nationale, Presedinte al CCI Constanta a transmis mesajul E.S. Domnul Avocat Mihail M. Vlasov, Presedintele Camerei Nationale si a evidentiat ca in actuala „conjunctura economica vitrega, Camerele de Comert sunt, prin excelenta, partenerul natural atat al sectorului privat cat si al celui public si ofera alternative de dezvoltare economica pentru realizarea unui spatiu efectiv de cooperare si a unui mediu economic dinamic", accentuand importanta pe care Romania o acorda Chinei, al carui rol „este indiscutabil unul cheie, poate mai important decat niciodata". La consolidarea bunelor relatii de colaborare romano-chineze pe linie camerala au contribuit si excelentele parteneriate pe care Camera Nationala le-a dezvoltat cu omologii sai chinezi, organizand numeroase forumuri de afaceri, vizite reciproce si misiuni economice. Domnul Vicepresedinte Daraban a mai punctat ca toate aceste demersuri au contribuit la dezvoltarea investitiilor multi-sectoriale: in Romania sunt inregistrate peste 10.207 de firme cu capital chinez, iar Republica Populara Chineza figureaza pe locul 18 in clasamentul general al tarilor care au investit in Romania.

Domnul Yu Ping, Vicepresedinte CCPIT, a mentionat la randul sau ca exista un interes major din partea comunitatii de afaceri din China pentru Romania - cifrele sustinand aceasta afirmatie - prin cresterea schimburilor comerciale bilaterale cu 17% in cursul anului 2011. Investitorii din China sunt interesati sa intre pe piata europeana cu sprijinul Sistemului Cameral din Romania si sa identifice oportunitati de investitii sau produse care se pot exporta in China, a continuat Vicepresedintele CCPIT. „Institutiile noastre de promovare a comertului si cooperarii trebuie sa depuna impreuna eforturi pentru a ajuta firmele sa-si desfasoare activitatea de afaceri in tarile noastre", a mai punctat Inaltul oaspete chinez. „De altfel, scopul principal al vizitei noastre in Romania este de a strange relatiile cu Sistemul Cameral din Romania, care, in opinia noastra, reprezinta un factor cheie pentru concretizarea acestor proiecte de colaborare si investitii", a afirmat Domnul Yu Ping.

Domnul Gheorghe Aldea, Vicepresedinte al Camerei Nationale, Presedinte al CCI Sibiu a lansat ideea participarii unei delegatii a Sistemului Cameral din Romania in China in vederea consolidarii relatiilor bilaterale si a schimbului de bune practici, multumind oaspetilor pentru interes si pentru disponibilitatea de a continua investitiile in Romania. Domnii Ion Branescu, Presedinte al CCI Arges, Ioan Chiriacescu, Presedinte al CCI Braila, Alexandru Epangeac, Presedinte al CCI Giurgiu si Marin Niculcea, Presedinte al CCI Teleorman, in luarile Domniilor lor de cuvant, au exprimat deschiderea fata de dezvoltarea investitiilor chineze in Romania, lansand propuneri concrete de colaborare.

De asemenea, Domnul Ioan Alexandru, Presedintele CCI Bilaterale Chinezo - Romane, a punctat investitia chineza de succes din Afumati - China Town, inaugurata anul trecut.

S-au lansat mesaje de prietenie, de ambele parti, care au scos in evidenta drumul parcurs de China si Romania si buna colaborare de-a lungul celor peste 60 de ani de relatii diplomatice.

La randul lor, reprezentantii CCPIT din provinciile Hainan, Fujian, Sichuan, Guangdong, Jilin si din orasul-municipiu Jiaxing, zone de varf sub aspectul dezvoltarii diverselor ramuri ale economiei, s-au referit la domeniile de interes comun, cum ar fi industria auto, turismul, agricultura si industria alimentara, serviciile financiare, constructiile, infrastructura portuara, tehnologia informatiilor si comunicatiile, arta, educatia, etc.

Reprezentantii Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si ai CRPCIS-ului au prezentat mediul de afaceri romanesc, cadrul investitional si facilitatile de care firmele inregistrate in Romania, chiar si cele cu capital de origine chineza, pot beneficia prin accesarea fondurilor europene.

Camera de Comert si Industrie a Romaniei

Directia Reprezentare Camerala - Biroul Relatii Externe

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii