Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:18 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primirea doamnei Poppy B. Majingo, Ministru Consilier al Ambasadei Republicii Botswana pentru România, cu reşedinţa la Londra

ro

26 Jun, 2014 13:27 2190 Marime text
Comunicat de presă

Bucureşti, 25 iunie 2014: La debutul întâlnirii, doamna Daniela Paul, Secretar General al Camerei Naţionale, a transmis salutul şi mesajul de bun venit al preşedintelui CCIR, domnul Mihai Daraban, şi a transmis cu această ocazie propunerea Camerei Naţionale privind solicitarea Doamnei Ministru Consilier de a nominaliza un Consul Onorific pentru Botswana, în România.
Doamna Irina Papadache, Şef Birou Relaţii Externe, a prezentat pe scurt Sistemul Cameral din România subliniind importanţa şi rolul pe care îl are pentru mediul de afaceri din România şi a amintit principalele servicii pe care Camera Naţională le oferă, menţionând de asemenea apartenenţa CCIR la organizaţiile regionale şi internaţionale.
La rândul său, doamna Ministru Consilier a efectuat o prezentare generală a Botswanei şi a climatului economic din acest stat african, amintind principalele domenii de investiţii precum: infrastructură, agricultură, turism, industria manufacturieră, industria sănătăţii şi educaţia. În acelaşi timp, Camera Naţională a fost informată cu privire la avantajele oferite de Guvernul din Botswana pentru atragerea investiţiilor: repatrierea gratuită a profiturilor obţinute, scutirea de taxe la importul de maşini şi echipamente destinate industriei manufacturiere, deschiderea către piaţa africană beneficiind de Acordurile preferenţiale semnate de Botswana cu alte state africane.
În cadrul întrevederii, doamna Ministru a propus spre analiză posibilitatea încheierii unui Acord de Cooperare între organizaţiile omoloage din aceste state, cu scopul impulsionării relaţiilor bilaterale şi atragerea unor potenţiali investitori români în Botswana şi a asigurat Camera Naţională de toată disponibilitatea în ceea ce priveşte schimbul de informaţii economice şi de specialitate.
La încheierea vizitei, cele două părţi au convenit asupra menţinerii unei legături permanente, a necesităţii unui schimb reciproc de informaţii şi participarea la evenimente economice şi de specialitate, în cele două state.

Camera de Comerţ şi Industrie a României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii