Comunicat de presă Proceduri de achizitionare bunuri de catre ONU
Comunicat de presă: Proceduri de achizitionare bunuri de catre ONU
16 Oct, 2015 12:49
ZIUA de Constanta
1973
Marime text
CCINA Constanţa, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, alături de Biroul de Promovare Comercial-Economică din cadrul Consulatului General al României la New York, organizeaza în data de vineri, 30 octombrie, ora 10.00, la sala de conferinţe a CCINA (B-dul Alex. Lăpuşneanu nr.185A, etaj2), evenimentul: Seminar privind sistemul şi procedurile de achiziţionare de bunuri
de către Organizaţia Naţiunilor Unite
Achiziţiile ONU sunt reglementate prin intermediul unei divizii de achiziţii la nivelul organizaţiei. Serviciile şi produsele furnizate de companii sunt direcţionate, în principal, către sediul central din New York, dar şi misiunilor şi birourilor de reprezentare ONU din lume. Procesul de achiziţii al ONU este deschis către orice companie, care trebuie să se înregistreze în baza de date de potenţiali furnizori.
Principalul avantaj oferit companiilor care se înregistrează în baza de date a ONU constă în accesul la procese transparente de selecţie a furnizorilor. Concomitent, companiile care furnizează servicii şi/sau produse către ONU trebuie să se conformeze Codului de Conduită al partenerilor organizaţiei. Una dintre priorităţile Secretariatului Internaţional ONU este de a creşte nivelul afacerilor pe care le desfăşoară cu furnizori din ţările în curs de dezvoltare şi în tranziţie, pentru a impulsiona creşterea economică din aceste state. În anul 2014, achiziţiile totale ONU au depăşit 3,2 miliarde USD.
Produsele şi serviciile de interes pentru achizitiilor ONU sunt: produse chimice şi petroliere, servicii de transport aerian, expediţii şi livrări internaţionale, produse alimentare si servicii de catering, autovehicule şi echipament de transport, inclusiv părţi componente, echipamente şi servicii de telecomunicaţii, echipamente de procesare electronică a datelor, construcţii, clădiri prefabricate, servicii de arhitectură, inginerie şi construcţii, echipamente de climatizare şi încălzire, instalaţii, servicii de administrare de clădiri şi întreţinerea acestora, echipamente şi servicii de siguranţă şi securitate.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii