Automate de vanzare a biletelor de tren si in statiile Constanta si Mangalia
Automate de vanzare a biletelor de tren si in statiile Constanta si Mangalia
COMUNICAT DE PRESĂ
15 iunie 2010
Automate de vânzare a biletelor de tren şi în staţiile Constanţa şi Mangalia
Pentru a facilita procurarea biletelor de tren, CFR Călători extinde începând de astăzi, 15 iunie 2010, sistemul de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern prin instalarea a două automate în staţia Constanţa şi unul în staţia Mangalia.
Automatele de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern sunt uşor de folosit, prin intermediul unui touch-screen, iar pentru plata legitimaţiilor de călătorie au încorporat cititor de card bancar (POS). Acestea sunt prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru emiterea legitimaţiilor şi rezervarea locurilor, şi oferă o gamă largă de servicii:
Ø informarea călătorilor despre orele de plecare şi sosire a trenurilor.
Ø vânzarea de legitimaţii de călătorie în trafic intern - se emit legitimaţii de bază, la tarif: preţ întreg, pentru copii, elevi şi studenţi, biletul dus-întors cu reducere de 10%, oferta “Minigrup 2-5”, cu rezervarea locurilor doar la vagoane clasă.
Ø plata prin card a legitimaţiilor achiziţionate cu tipărirea chitanţei aferente pentru tranzacţia bancară.
Vă reamintim că la sfârşitul lunii ianuarie 2010 a fost pus în funcţiune sistemul xSellKiosk de vânzare a legitimaţiilor de călătorie în trafic intern, în cadrul unui program pilot, prin instalarea a două automate de vânzare bilete în Gara de Nord din Bucureşti.
Informaţii legate de mersul trenurilor, tarife şi oferte, sunt disponibile pe site-ul www.cfrcalatori.ro şi la casele de bilete din staţii şi agenţii de voiaj CFR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp