Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani la bani şi contracte la... Herarconi Cât plătesc constănţenii pentru vopsitul stâlpilor şi bordurilor din oraş şi din Mamaia?

ro

08 Jul, 2013 00:00 2630 Marime text
Municipiul Constanţa va plăti anul acesta 80.151 lei pentru lucrări de vopsitorie executate la stâlpii tip electrica, RATC şi la bordurile de pe principalele artere de circulaţie din municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia. Contractul care poartă numărul 86.797 din data de 26 iunie 2013, a fost atribuit, în urma unei cereri de ofertă, firmei Herarconi SRL, oferta acesteia fiind, de altfel, şi singura primită.
Potrivit anunţului de atribuire, lucrările constau în pregătirea suprafeţelor pentru vopsire, vopsirea suprafeţelor stâlpilor - 5.736 mp, vopsirea suprafeţelor - 26.000 mp cu respectarea condiţiilor din caietul de sarcini şi normativele în vigoare pentru această categorie de lucrări.

În evidenţele Registrului Comerţului, asociat unic şi administrator în afacerea Herarconi SRL este Carmen Jitaru, soţia fostului pesedist Ion Jitaru, aceasta fiind singura societate în care ea figurează în prezent, aşa cum reiese din aceleaşi date de la Registrul Comerţului. De altfel, se cunoaşte faptul că Jitaru Carmen a preluat afacerea în urma decesului soţului ei, în august 2011. Herarconi a fost şi este una dintre firmele cu lipici la bani publici, de-a lungul timpului aceasta derulând numeroase contracte cu autorităţile constănţene, precum Primăria Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, SPITVBL, Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat Constanţa.
La începutul anului 2013, mai exact în luna februarie, Herarconi a mai obţinut un contract cu administraţia locală constănţeană, în valoare de 468.384 lei, contract pentru serviciul de întreţinere a instalaţiilor interioare precum şi întreţinere a tâmplăriei şi mobilierului în imobilele administrate de Primăria Municipiului Constanţa. Tot de la începutul anului datează încă un contract al aceleiași firme Herarconi SRL cu Primăria Constanța, de această dată contractul având ca obiect serviciul de imprimare / multiplicare documente și control acces la sediul Primăriei Municipiului Constanța din b-dul Tomis nr. 51 și o valoare de 338.130 lei.
De la începutul anului și până în prezent, Herarconi a câștigat cinci contracte din bani publici, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 1.138.814, 44 lei, trei dintre ele cu Municipiul Constanța, unul cu Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local și un altul cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” SA, acesta din urmă în valoare de 66.302 lei.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii