Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bucureștenii de la IOT Solutions & Consulting, care s-au ocupat de computerele ANR, pregătesc platforma pentru servicii electronice în comuna tulceană Sfântu Gheorghe (DOCUMENT)

ro

20 Feb, 2023 12:23 2113 Marime text
Primăria Comunei Sfântu Gheorghe - Sursa foto: Facebook.com
  • Atribuirea contractului s-a făcut prin licitație deschisă, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
Primăria Comunei Sfântu Gheorghe, din județul Tulcea, a atribuit companiei bucureștene IOT Solutions & Consulting SRL contractul privind implementarea „la cheie“ a unei Platforme Integrate pentru Servicii Electronice în cadrul UAT.
 
Numele societății IOT Solutions & Consulting este cunoscut pe piața din Constanța prin prisma contractelor semnate de-a lungul timpului cu Autoritatea Navală Română, cu privire la sistemele IT ale autorității.
 
Atribuirea contractului de la Sfântu Gheorghe s-a făcut prin licitație deschisă, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă.
 
Despre contract
 
Informațiile privind atribuirea au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că adjudecarea s-a făcut la valoarea de 1.697.000 de lei fără TVA (adică peste 345.000 de euro, la cursul actual), față de valoarea estimată inițial de primărie de 1.697.225 de lei fără TVA.
 
Contractul a fost atribuit în baza criteriului cel mai bun raport calitate – preț.
 
În descrierea achiziției publice se arată că „obiectul general al contractului care va fi atribuit în cadrul procedurii de achiziție prin licitație deschisă constă în  implementarea «la cheie» a unei Platforme Integrate pentru Servicii Electronice în cadrul UAT Comuna Sfântu Gheorghe, prin:
-        Furnizare de Echipamente necesare platformei informatice, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini.
-        Furnizarea de Licențe software, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini. Autoritatea contractantă va putea beneficia de acestea imediat după finalizarea serviciilor de instalare și configurare preliminară;

-        Prestarea de Servicii IT, constând în totalitatea serviciilor pentru operaționalizarea Platformei Integrate pentru Servicii Electronice, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini“.
 
Durata contractului este de opt luni.
 
Achiziția este finanțată din fonduri europene, fiind inclusă în proiectul „Planificare strategică și simplificarea procedurilor administrative la nivelul UAT Comuna Sfântu Gheorghe, județul Tulcea“, Cod SMIS 154480.
 
Despre IOT Solutions & Consulting SRL
 
Potrivit Confidas.ro, platformă consultată la data de 20 februarie 2023, compania IOT Solutions & Consulting a fost înființată în anul 2015, are sediul social în București, Sectorul 6, bulevardul Iuliu Maniu, nr. 7, obiectul principal de activitate fiind reprezentat de activități de consultanță în tehnologia informației.

 
Asociat unic este Laurențiu George Nica, iar administratorul firmei este Traian Marian Răducu.
 
În 2021, IOT Solutions & Consulting a declarat patru angajați, profit peste 910.000 de lei și cifra de afaceri peste 5,22 de milioane de lei, toate valorile fiind în scădere față de anul precedent, când s-au înregistrat cinci angajați, profitul a fost peste 1,99 de milioane de lei, iar cifra de afaceri depășise 5,95 de milioane de lei.
 
Conform Confiidas.ro, compania IOT Solutions & Consulting SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 12.966.455 de lei.
 
Printre autoritățile contractante care au semnat contracte cu societatea se numără Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale – Unitatea Teritorială 325, Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dar și altele.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Ce s-a întâmplat cu mina marină de pe plaja din Sfântu Gheorghe. Forțele Navale Române au făcut anunțul (GALERIE FOTO)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii