Ce firme și-au adjudecat contractul de realizare a infrastructurii de canalizare și a stației de epurare în comuna constănțeană Ion Corvin? (DOCUMENTE)
Ce firme și-au adjudecat contractul de realizare a infrastructurii de canalizare și a stației de epurare în
05 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2566
Marime text
Primăria Ion Corvin din județul Constanța a atribuit contractul pentru realizarea infrastructurii de canalizare și stație de epurare în localitate.
Câștigătorii contractului sunt Geomarco Construct SRL și Comprest Util SRL.
Valoarea contractului este de 11.819.838,49 lei fără TVA.
Procedura de atribuire/achiziția a fost inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de suplimentarea fondurilor alocate de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației /Consiliul Județean Constanța (CJC), semnarea contractului făcându-se cu respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice.
Obiectul contractului este realizarea infrastructurii de canalizare și stație de epurare în Comuna Ion Corvin: reţeaua de canalizare, staţia de epurare și alimentare cu energie electrică.
Geomarco Construct SRL
Înfiinţată în anul 2006, firma are sediul social în Murfatlar. Capitalul social subscris, de 34.800 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 1.740 de lei.
Ştefan-Ciprian Dumbravă este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
Firma are 2 puncte de lucru în Constanța și Murfatlar.
Cifra de afaceri a companiei a fost de 26.186.706 lei în anul 2021, cu un profit de 1.294.648 lei, după 16 ani de activitate.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 6%.
În 2021 a raportat un număr de 149 angajați.
Potrivit www.confidas.ro, SRL-ul a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 61.876.483,68 lei.
Despre Comprest Util
Potrivit Confidas.ro, Comprest Util a fost înființată în 1994 și are sediul în Constanța, pe strada Interioară 4 nr. 8, ocupându-se de fabricarea betonului. Asociat unic și administrator este Grigore Comănescu, iar Iurin Pancencu este și el administrator.
Grigore Comănescu figurează și în Asfalt Dobrogea, Com Util, Prefabricate Dobrogea, Somaco Construct, dar și în Unic Sancom, Dragonul de Apă (radiate) și Comprest Protect (în faliment).
Iurin Pancencu figurează și el în aceleași firme și, în plus, numele său se leagă și de Pan Tour Parking și Ana Panasoc, pe care le administrează.
La rândul său, Comprest Util este asociatul majoritar, cu 98%, al Prefabricate Dobrogea și Somaco Construct. În 2021, Comprest Util a raportat 165 de angajați, un profit în scădere la 10,22 de milioane de lei (față de cele peste 37 de milioane de lei raportate în 2020), și o cifră de afaceri ce a scăzut la 69,31 de milioane de lei, față de peste 89 de milioane de lei din 2020.
Potrivit www.confidas.ro, compania Comprest Util SRL a încheiat 139 de contracte de achiziții publice, în valoare totală de 33.089.215,40 de lei, printre partenerii publici ai firmei regăsindu-se Academia Navală, ABADL, CN APM Constanța SA și diferite comune din județul Constanța.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Asfaltare de străzi și reabilitarea unității sanitare, în comuna constănțeană Ion Corvin. Ce firme și-au adjudecat contractele (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii