Cine realizează expertizarea tehnică a clădirilor RAEDPP?

16 Sep, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2390
Marime text
Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public şi Privat Constanţa a atribuit recent un contract de servicii de expertizare tehnică a imobilelor aflate în domeniului public şi privat al Primăriei Municipiului Constanta şi în administrarea RAEDPP Constanţa.
Obiectul contractului: expertizele vor sta la baza elaborării documentaţiei tehnice pentru executarea lucrărilor de reabilitare (acolo unde se recomandă) şi vor conţine expertiza fizică, expertiză tehnică, studiu geotehnic, studiu istoric, alte studii şi cercetări necesare expertizei. Valoarea totală a achiziţiei este de 174.456,16 lei fără TVA.
Potrivit anunţului de atribuire, s-au primit două oferte, iar contractul a fost atribuit firmei Spiri Com SRL, cu sediul în Bucureşti. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Spiri Com SRL a fost înfiinţată în 1992. Are un capital social subscris de 200.000 de lei, integral vărsat, iar domeniul de activitate principal constă în lucrări de construcţie a altor proiecte inginereşti. Asociatul unic al societăţii este Nelu Spridon, care are şi calitatea de administrator. El mai este asociat/acţionar în societatea Arhiect Construct SRL.
Potrivit portalului vrajitorul.eu, bilanţul financiar pe 2015 al Spiri Com SRL relevă o cifră de afaceri de 451.603, un profit al exerciţiului de 0 lei, o pierdere brută a exerciţiului de 343.722 de lei şi o pierdere netă a exerciţiului de 357.295 de lei.
Menţionăm că societatea Spiri Com SRL a derulat mai multe contracte în judeţul Constanţa, unul dintre acestea având ca obiect servicii de elaborare a documentaţiilor tehnico-economice (faza documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie, proiect tehnic, detalii de execuţie, verificare tehnică şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor, inclusiv întocmirea documentaţiilor tehnice pentru obţinere avize şi acorduri conform certificatului de urbanism, obţinere autorizaţie de construire, elaborare scenariu de securitate la incendiu) pentru obiectivul „Centru multifuncţional de asistenţă socială pentru persoane vârstnice Altinum, comuna Oltina, Judeţul Constanţa“.
În altă ordine de idei, în anul 2012, societatea bucureşteană Spiri Com SRL a contestat procedura de atribuire a contractului „Servicii de proiectare şi asistenţă tehnică pentru realizarea obiectivului Supraetajare Pavilion A - Baza Nautică“, scos la licitaţie de Universitatea Maritimă Constanţa.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii