Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:39 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contract de peste 47 de milioane de lei. Primăria Eforie a bătut palma cu Iridex Group Salubrizare SRL (document)

ro

29 May, 2019 00:00 3674 Marime text
Contractul de achiziţie privind delegarea gestiunii unei părţi a serviciului public de salubrizare a oraşului Eforie a fost atribuit de Primăria Eforie firmei Iridex Group Salubrizare SRL. Valoarea contractului atribuit este de 47.344.827,47 de lei.
 
Activităţile componente ale serviciului public de salubrizare a oraşului Eforie care fac obiectul delegării de gestiune sunt: colectarea separată, transportul separat şi depozitarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora; măturatul, răzuitul rigolelor, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice; curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de ploaie sau de îngheţ.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt următoarele: Şerban Robert Nicolae - primar, Chiparu Dănuţ - viceprimar, Preoteasa Gabriel - secretar, Oprea Alina - director Direcţia Economică, Bucureşteanu Alexandru - şef serviciu juridic, Rapotan Mihaela - inspector, dar şi consilierii locali: Abdula Dina Geta, Balmus Vasile, Parvescu Floarea, Anghel Ionuţ Virgil, Samson Elisabeta, Izet Hasan-Levent, Mincea Anişoara, Ghena Laura, Apetroaie Vasile, Savu Ionuţ, Tode Antonela, Negru Toader Virgil, Geacarel Gheorghe; Niculescu Aurel, Tudor Silviu Antonio.
 

Iridex Group Salubrizare SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2008, societatea are sediul social în satul Schitu, comuna Costineşti. Firma mamă este Iridex Group Import Export SRL, cu sediul în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 12.560.260 de lei, integral vărsat, este compus din 1.256.026 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei.
 
Asociaţi persoane juridice sunt SC Servicii Salubritate Bucureşti SA, cu 14,506% din capitalul social, şi Iridex Group Import-Export SRL, cu 70,554% din capitalul social. Asociat persoană fizică este Anghel Olga, cu 14,94% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de colectarea deşeurilor nepericuloase, este Anghel Dan-Tiberiu. Firma are următoarele puncte de lucru: comuna Malu Mare, judeţul Dolj, comuna Goicea, judeţul Dolj, municipiul Olteniţa, strada Stadionului, judeţul Călăraşi, oraşul Lehliu Gară, judeţul Călăraşi, comuna Agigea, strada Emil Racoviţă, zona Steaua de mare, judeţul Constanţa, comuna Deleni, judeţul Constanţa, municipiul Constanţa, incinta Port Constanţa - depozit ecologic de deşeuri, comuna Cetate, platforma de transfer Cetate, judeţul Dolj, comuna Mihai Bravu, staţia de tratare mecano-biologică Mihai Bravu, judeţul Tulcea, comuna Ciocăneşti, parcela 2, judeţul Călăraşi, municipiul Călăraşi, strada Inginer Anghel Saligny, judeţul Călăraşi, municipiul Olteniţa, parcela 1, judeţul Călăraşi, oraşul Murfatlar, Calea Bucureşti nr. 42, judeţul Constanţa, municipiul Medgidia, strada Republicii, judeţul Constanţa.
 
În anul fiscal 2016, compania avea 318 salariaţi, cifră de afaceri de 26.680.730 de lei şi un profit de 4.342.952 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 380 de salariaţi, cifră de afaceri de 35.219.782 lei şi un profit de 4.666.682 lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii