Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
15:28 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu cine a făcut contract SPIT Constanţa pentru plicul cu taxe şi impozite

ro

01 Jul, 2013 00:00 3802 Marime text
După Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov şi Ministerul Justiţiei, Postmaster SRL a câştigat anul acesta şi contractul de distribuire a corespondenţei cu Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa.
 
Postmaster SRL, o firmă cu asociaţi austrieci în prezent, va asigura, contra sumei de 94.849 lei, serviciile poştale de distribuire a corespondenţei pentru Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa.
Contractul nr. 50.648/19.06.2013, atribuit firmei Postmaster SRL în urma unei cereri de ofertă, are ca obiect colectarea trimiterilor poştale de la sediul autorităţii contractante, transportul şi livrarea trimiterilor de corespondenţă către destinatari persoane fizice şi juridice din România.
Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa este cea de-a patra autoritate contractantă pe 2013 pentru Postmaster SRL. Firma a mai câştigat anul acesta alte trei contracte cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, în valoare de 174.988 lei, pentru servicii poştale de distribuţie a corespondenţei, cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, contract de servicii poştale de transmitere corespondenţă în valoare de 323.428 lei, şi cu Ministerul Justiţiei, contract de servicii de expediere a corespondenţei interne şi externe, în valoare de 96.774,19 lei.
 
Ideea românilor, afacerea austriecilor

Potrivit Registrului Comerţului, firma Postmaster SRL are, în prezent, doi acţionari, persoane juridice, ambii cu sediul social în Austria (Viena). Este vorba despre Post Acht Beteiligungs GMBH (99,2%) şi Post Sieben Beteiligungs GMBH (0,8%). Funcţia de administrator al firmei este deţinută în prezent de Mihai Preoţescu, acesta fiind, de altfel, unul dintre cei trei români care au pus bazele Postmaster în anul 2007. Alături de Preoţescu, au mai avut calitatea de fondatori şi Radu Potolea şi Mihai Bălaj. În 2011 poşta austriacă şi-a îndreptat atenţia spre afacerea celor trei preluând o parte din firma Postmaster, pentru ca în prezent austriecii, prin Post Acht Beteiligungs GMBH şi Post Sieben Beteiligungs GMBH, să fie singurii asociaţi. Încă de la intrarea pe piaţa din România austriecii au avut ca scop pregătirea pentru momentul liberalizării complete a pieţei serviciilor poştale, moment amânat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pentru sfârşitul anului 2013, atunci când Poşta Română nu va mai deţine monopolul în domeniu.
Postmaster SRL a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 45.802.571 lei, în creştere faţă de anii precedenţi, şi cu un număr mediu de 1.302 salariaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii