Cui a încredințat Delfinariul din Constanța activitățile de curățenie!
Cui a încredințat Delfinariul din Constanța activitățile de curățenie!
23 Dec, 2022 13:09
ZIUA de Constanta
2093
Marime text
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a încredințat activitățile de curățenie către o firmă nou înființată! Potrivit datelor oficiale, contractul - în valoare de 21.120 de lei - a fost încredințat (anunț SICAP DA32258734) societății comerciale Social Cleaning Services SRL, cu sediul social în Constanţa, pe strada Despot Vodă.
Conform datelor furnizate de Ministerul Justiţiei - Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Cleaning Services SRL a fost fondată în baza cererii nr. 88276 din data de 29.07.2021.
Fondator și administrator apare, conform sursei de mai sus, Sorin Suciu.
Decizia privind înființarea firmei a fost publicată în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 3486 din data de 24 august 2021.
Confom Confidas.ro, platformă consultată la data de 23 decembrie 2022, SC Cleaning Services SRL se ocupă de activităţi generale (nespecializate) de curăţenie interioară a clădirilor.
Totodată, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa mai informează că pentru anul trecut, cu 5 angajați, firma a declarat o pierdere de 32.645 de lei.
De menționat că asociatul unic al Cleaning Services SRL, Sorin Suciu, a fost asociat în Eve Recruitment & Software SRL cu Grigoras Bogdan, partener cu Ana -Maria Denisov, în societatea Bogdan Computers & Mining SRL.
Societatea Eve Recruitment & Software SRL s-a înființat în 2018, sediul social fiind pe șoseaua Mangaliei, cu asociați Sorin Suciu și Bogdan Grigoraș și cu obiect de activitate „activitate ale agențiilor de plasare a forței de muncă“.
În anul 2020, cei doi asociați au cesionat părțile sociale lui Bakir Ali, din Hamburg, care este asociat unic și în societatea Krypto Worldwide SRL București.
Despre Bogdan Computers & Mining SRL
Potrivit Confidas.ro, Bogdan Computers & Mining SRL are sediul social în Constanţa, strada Theodor Burada, și se ocupă de comerţul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului.
Asociații firmei sunt Bogdan Grigoraş, cu 36 %, Cristian Nicolae Vintilă, cu 32% și Ana-Maria Denisov, tot cu 32%.
Pentru anul trecut, cu un singur angajat, firma a declarat un profit de 13.758 de lei.
Compania Bogdan Computers & Mining SRL a încheiat 16 contracte de achiziții publice în valoare totală de 135.362 de lei, autoritățile contractante fiind Inspectoratul Teritorial de Muncă (IST) Constanța și Liceul Teoretic „Traian“ din Constanța.
Denisov Ana-Maria mai apare în Eli & Den Trading SRL, Bogdan Computers & Mining SRL, Agrofriend Business SRL, Logistics Partners SRL, Grindeanu Imob Construct SRL, iar în trecut a figurat în Blue Lake Residence SRL, radiată în prezent.
Bloc pe șoseaua Mangaliei nr. 167A (în apropiere de Doraly Mall).
Amintim că pentru Logistics Partners SRL și Eliden Team SRL, Primăria Constanța a eliberat, la data de 18 octombrie, documentul necesar pentru ca cele două societăți să ridice un bloc pe șoseaua Mangaliei nr. 167A (în apropiere de Doraly Mall).
Prin autorizația de construire 953 din data de 18 octombrie 2022, cele două firme vor ridica pe șoseaua Mangaliei nr. 167A, localitatea Constanța, județul Constanța, un bloc D+P+5E+6E retras - locuințe colective cu spații comerciale la parter, împrejmuire teren și organizare de șantier. Blocul va avea 16 unități locative, 22 locuri de parcare (14 la demisol, 8 pe terenul limitrof, conform actului de constituire a dreptului de servitute nr. 899/16.03.2022).
Reamintim că în anul 2021, Autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanța anunţa publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru două proiecte inițiate de către Eliden Team SRL și Logistics Parteners SRL.
Cele două imobile vor fi ridicate în zona Doraly, pe șoseaua Mangaliei, lot 2/1 și 2/2.
Incendiu Grindeanu
Pe 16 decembrie 2021, un incendiu a izbucnit la un imobil din Constanța. Ora 00.58, un apel la 112 anunța un incendiu la subsolul unui imobil situat pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu nr. 6. La mai puțin de o oră de la apelul la 112 a fost declarat planul roșu de intervenție, unde 250 de persoane au fost evacuate din cele 123 de apartamente ale imobilului din zona Km. 4-5. 100 de persoane au avut nevoie de asistență de la cele trei autospeciale cu scară pentru a fi coborâte de pe terasa imobilului și de la balcoane. Dintre toate persoanele, 70 erau copii. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești, dar pierderile materiale sunt semnificative, mai ales în prag de sărbătoare. 37 de autoturisme distruse, aproximativ 35 de apartamente au fost afectate de foc, zeci de apartamente afectate de ape și alte zeci afectate de fum.
Conform portalului Primăriei municipiului Constanța, autorizațiile de construire au fost emise pentru societatea Turnuri SRL, în anii precedenți. Complexul rezidențial este cunoscut pe piața imobiliară sub denumirea South Park Residence. Actele emise de primărie sunt din 2014, respectiv 2015.
Potrivid Confidas.ro, consultat pe 16 decembrie, societatea este controlată de asociatul unic și administratorul Liviu Denisov. El mai este asociat și în alte firme, cum ar fi DCB Mamaia Development SRL, Eli Den Trading SRL și Eliden Structuri Oțel SRL.
Peninsulă
Logistics Partners SRL a obținut o autorizație de construire pentru investiția de pe strada Marcus Aurelius, prin care se modifică blocul edificat de omul de afaceri în zona centrală a Constanței. De altfel, prin CU 3805 din data de 15 decembrie 2021, societatea menționată dorește desființarea construcțiilor existente și construirea unui imobil de locuințe colective 2S+P+3E, împrejmuire teren, organizare de șantier, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța. Primăria a emis și o notă prin care „se vor respecta prevederile art. 8 alin. (4) ȘI art. 11˄1 lit. a) din legea nr. 50/1991 modificată prin legea nr. 193/2019”. Documentul este valabil 24 de luni.
Logistics Partners SRL
Înfiinţă în anul 2008, scoietatea Logistics Partners SRL are sediul în municipiul Constanţa, strada Theodor Burada. Capitalul social subscris de 400 lei, integral vărsat, este compus din 40 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Denisov Ana-Maria este asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de activităţi anexe transporturilor.
Cu un singur salariat în anul 2019, Logistics Partners SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 3.919.858 lei şi un profit de 450.178 lei.
În anul 2020, firma a raportat 1 salariat, la o cifră de afaceri de 1.327.465 lei, cu un profit de 408.755 lei.
În anul 2021, societatea a raportat un singur salariat, o cifră de afaceri 0 și o pierdere de puțin peste 1.000.000 lei.
Eliden Team SRL
Potrivit Registrului Comerţului, Eliden Team SRL a fost înfiinţată în anul 2018 şi are sediul în municipiul Constanţa, strada Theodor Burada. Capitalul social subscris de 360 lei, integral vărsat, este compus din 36 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Asociat unic apare Denisov Liliana, iar administrator este Denisov Eduard.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Familia Denisov ridică un nou imobil lângă blocul care a ars pe strada Prelungirea Nicolae Grindeanu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii