Cumpărări directe Constanța Irma Prest SRL va asigura serviciul de salvamar la Băile Reci din Eforie Nord (DOCUMENT)
Cumpărări directe Constanța: Irma Prest SRL va asigura serviciul de salvamar la Băile Reci din Eforie Nord
08 Jun, 2024 16:23
ZIUA de Constanta
962
Marime text
- Contractul „Servicii salvamar Băi Reci nr.1“ a fost obținut de la Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord de societatea Irma Prest SRL. Contractul atribuit pe data de 3 iunie are o valoare de 87.370,8 lei. Societatea este deținută de Anamaria Ibanescu, Gabriela Drăgan și Nicolae Drăgan.
Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord a atribuit contractul „Servicii salvamar Băi Reci nr. 1“ societății Irma Prest SRL. Contractul atribuit pe data de 3 iunie are o valoare de 87.370,8 lei și va fi prestat începând cu data de
15.06.2024.
„Cu experiență de peste 30 de ani în activitatea de prestări servicii salvamar, societatea Irma Prest SRL va pune la dispoziție personal calificat și cu experiență, materiale specifice activității de salvamar, bărci, caiace, ambarcațiuni motorizate și nemotorizate“, se arată în anunțul de licitație.
Despre Irma Prest SRL
Înființată în anul 1992, firma are sediul social pe strada Traian nr. 20 din Techirghiol, județul Constanța și se ocupă de facilitățide cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.
Societatea este deținută de Anamaria Ibanescu, cu 60% din capitalul social, Gabriela Drăgan, cu 20% din capitalul social și Nicolae Drăgan, cu 20% din capitalul social. Administratorul societății este Nicolae Dragăn.
Firma a obținut, prin negociere directă, 11 contracte de la autorități publice locale. Printre acestea se numără: Orașul Techirghiol, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fiizcă și Balneologie Eforie Nord și altele.
În anul 2023, Irma Prest SRL cu 7 salariați a declarat o cifră de afaceri de 204.615 lei și un profit de 43.499 lei.
Băile Reci
Încă de pe vremea romanilor au fost menționate efectele benefice ale factorilor de cură naturali de pe litoralul Mării Negre, ale namolului și apei sărate a Lacului Techirghiol într-o mare diversitate de afecțiuni reumatice, ortopedice, dermatologice, precum și cu rol preventiv la copii și adolescenți.
Aplicațiile de nămol sapropelic se pot face la Băile Reci nr.1 sub forma oncțiunilor cu nămol - metoda egipteană - cură naturistă constând în aplicarea individuală a nămolului rece pe piele în strat subțire, pe zone limitate, urmată de expunere la soare până se usuca namolul, finalizată cu îmbăiere în lacul Techirghiol.
Cu o arhitectura specifică anilor 1960 când au fost construite pe malul lacului Techirghiol, Băile Reci nr.1 au fost reamenajate.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
În secțiunea „Documente“, puteți consulta anunțurile de atribuire a celor două contracte, publicate pe SEAP.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Cumpărări directe: Armis Aqua SRL va încasa de la Primăria Eforie peste 350.000 de lei pentru reabilitarea foișoarelor și posturilor salvamarilor (DOCUMENTE)
Primăria Eforie caută salvamari. Contractul în valoare de peste 3,6 milioane de lei, scos la licitație (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii