Cumpărări directe Constanța Millennium Development SRL, contract cu Direcția Generală de Asistență Socială Constanța (DOCUMENT)
Cumpărări directe Constanța: Millennium Development SRL, contract cu Direcția Generală de Asistență Socială
25 Jun, 2024 14:43
ZIUA de Constanta
1075
Marime text
- Millennium Development SRL a fost deținută până la începutul lui 2023 de către Ioana Hornea, care și-a cesionat părțile sociale către Creative Blaster SRL.
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea contractului este de 95.726,40 de lei fără TVA, adică aproape 20.000 de euro, la cursul actual.
Se arată în descrierea achiziției că „Servicii pentru mentenanță bazată pe tarif pe oră pentru sediile aparținând Direcției Generale de Asistență Socială Constanța, conform ofertei transmise in baza anuntului nr. ADV1429042/30.05.2024“.
Despre Millennium Development SRL
În februarie 2024, Millennium Development SRL a semnat un contract, tot prin cumpărare directă, și cu Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord.
Detalii despre acest contract pot fi consultate în articolul
Achiziții Constanța
Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord repară camera de recirculare apă sărată bazin hidrokinetoterapie
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 25 iunie 2024, Millennium Development SRL a fost înființată în 2000, are sediul social în Constanța, pe strada Baba Novac și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Anterior, firma se numea Millennium Games SRL, denumirea fiind schimbată în la finele lui februarie 2022, odată cu sediul social (care înainte era pe strada Arcului).
Asociat unic al Millennium Development SRL figurează compania Creative Blaster SRL (controlată cu 96% de compania cipriotă Noranta LTD și Bogdan Nicolae Grădinaru, administrată de Maria Magdalena Ion).
Millennium Development SRL este administrată de Mirona Maria Radu.
Creative Blaster SRL figurează și ca asociat în Global Contractors SRL.
Până la începutul lui 2023, asociat unic al Millennium Development SRL era Ioana Hornea (de la Academia Navală, condusă până în 2016 de Vergil Chițac, actualul primar al Constanței), care și-a cesionat părțile sociale către Creative Blaster SRL și a ieșit din societate (MOF. 727/14.02.2023).
Detalii despre contractele încheiate anterior de Millennium Development SRL cu Primăria Constanța pot fi consultate în articolul
Licitații publice
Millennium Development SRL fostă Millennium Games SRL câștigă un contract de la Primăria Constanța. Legături cu edilul Chițac! (DOCUMENT)
Potrivit termene.ro, Millennium Development SRL figurează cu 1899 de achiziții directe (Garda de Coastă, UM 02132, UM 02146, UM 02034 printre autoritățile contractante) și nouă contracte publice (UM 02022 Constanța, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași, UM 02192 printre autoritățile contractante).
În 2023, Millennium Development SRL a declarat 32 de angajați, profit peste 417.000 de lei și cifra de afaceri peste 900.000 de lei.
Despre Creative Blaster SRL
Potrivit termene.ro, Creative Blaster SRL a fost înființată în 2000, are sediul social în Constanța, pe strada Podului și se ocupă de comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor.
Până în 2021, Creative Blaster SRL avea sediul social pe bulevardul Tomis.
Firma are un punct de lucru în Eforie Nord și unul în Constanța.
Asociat majoritar este compania cipriotă Noranta LTD (96%), restul părților sociale fiind deținute de Bogdan Nicolae Grădinaru.
Maria Magdalena Ion este administratorul Creative Blaster SRL.
Numele lui Bogdan Nicolae Grădinaru se leagă și de Opal Construct SRL, Global Contractors SRL, European Concept Trust SRL și Millennium Development SRL (reprezentant asociat persoană juridică).
Conform termene.ro, Creative Blaster SRL figurează cu 729 de achiziții directe (Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV, Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța printre autoritățile contractante).
În 2023, Creative Blaster SRL a declarat un angajat, profit peste 400.000 de lei și cifra de afaceri peste 1,02 milioane de lei.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Licitații publice
Millennium Development SRL fostă Millennium Games SRL câștigă un contract de la Primăria Constanța. Legături cu edilul Chițac! (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii