Deşeurile spitaliceşti ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, eliminate de Eco Fire Sistems SRL (document)
Deşeurile spitaliceşti ale Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, eliminate de Eco Fire Sistems SRL
20 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2576
Marime text
Eco Fire Sistems SRL a semnat cu Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Societatea şi-a adjudecat contractul „Servicii de colectare, transport şi eliminare finală a deşeurilor spitaliceşti“, în valoare de 396.000 de lei.
Cantitatea totală de servicii de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor spitaliceşti estimat a fi prestate este de minimum 1.000 kg şi maximum 120.000 kg pentru 24 de luni, în perioada 2019 - 2020, cu posibilitatea de suplimentare a cantităţilor de servicii deja achiziţionate iniţial. Suplimentarea cantităţilor de servicii se va realiza de către Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa numai în condiţiile existenţei resurselor financiare alocate cu aceasta destinaţie. În caz contrar, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa nu va opta pentru suplimentarea cantităţilor de servicii, neavând nicio obligaţie în acest sens faţă de operatorul economic care prestează serviciile de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor spitaliceşti.
Persoanele cu funcţii de decizie din cadrul autorităţii contractante, responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea licitaţiei, sunt: manager – conf. univ. dr. Halichidis Stela, director financiar-contabil – ec. Popa Nina – preşedinte, ec. Arnăutu Gheorghe - şef Serviciul Achiziţii, membri – conf. univ. dr. Cambrea Claudia - director medical, Ursachi Cristian – Compartimentul Achiziţii Contractare, Tica Alexandra – Compartimentul Achiziţii Contractare, Samara Stela - Compartimentul Achiziţii Contractare, Neagu Laura - Compartimentul Achiziţii Contractare, Ionescu Mirela – asistent-şef secţie Adulţi 2.
Înfiinţată în anul 2001, firma are sediul social în comuna Lumina. Capitalul social subscris, de 100.000 de lei, integral vărsat, este compus din 10.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Eco Fire Sistems SRL este controlată de Popescu Sandu-Ionel, cu 85% din capitalul social, şi Petrescu Traian, cu 15% din capitalul social. Administratorul societăţii, care se ocupă de tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase, este Popescu Sandu-Ionel.
În anul fiscal 2015, firma cu 45 de salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 15.005.547 de lei şi un profit de 493.916 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 47 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 15.112.873 de lei şi un profit de 1.004.545 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 64 de salariaţi, cifră de afaceri de 14.170.419 lei şi un profit de 1.311.728 de lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.

Eco Fire Sistems SRL, în datele Registrului Comerţului

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii