Două firme vor livra cartofi către o unitate militară din Constanța (document)
Două firme vor livra cartofi către o unitate militară din Constanța (document)
17 Apr, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5252
Marime text
Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02022 Constanța a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru achiziția de cartofi proaspăt curățați.
Data atribuirii contractului este 2 aprilie 2020. Cele două firme care au fost declarate câștigătoare sunt Ama Fruct CP și ANM Holders SRL.
Despre societățile câștigătoare
Potrivit Registrului Comerțului, ANM Holders SRL a luat ființă în anul 2002 și are sediul social în municipiul Constanța. Capitalul social subscris, de 337.100 de lei, integral vărsat, este compus din 33.710 părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 10 lei. Yildirim Ilhan este asociat unic și administrator al societății, care se ocupă de comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
În anul fiscal 2015, firma cu 13 salariați a declarat o cifră de afaceri de 11.135.613 lei și un profit de 219.543 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 11 salariați a înregistrat o cifră de afaceri de 14.531.273 de lei și un profit de 318.131 de lei. Situația financiară pe anul 2017 este următoarea: 10 salariați, cifră de afaceri de 14.725.448 de lei și un profit de 244.088 de lei.
Societatea Ama Fruct CP SRL a luat ființă în anul 2011, cu sediul social în sat Rotopănești, județul Suceava. Capitalul social al firmei este de 400 de lei, cu un număr de 40 de părți sociale, valoarea unei părți fiind de 10 lei. Asociații firmei sunt Raluca și Petru Amariei, fiecare având o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%. Cei doi au și calitatea de administratori. Activitatea principală a societății este „depozitări”.
În anul 2016, cifra de afaceri a fost de 127.162 lei, cu 0 salariați, iar profitul a fost de 14.029 lei. Anul 2017 a însemnat un număr de 5 salariați, un profit de 14.308 lei, iar cifra de afaceri a fost de 784.567 lei.
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii