Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două străzi din comuna Limanu, asfaltate de Project-Ank Util SRL. Detalii din contractele de atribuire (documente)

ro

13 May, 2020 00:00 3929 Marime text

Primăria Limanu a anunţat numele societăţii care şi-a adjudecat două contracte privind asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru asfaltarea a două străzi din comună. Acesta este societatea Project-Ank Util SRL din Cernavodă.
 
Contractul „Servicii de proiectare faza Proiect Tehnic (PT şi detalii de execuţie), asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări pentru proiectul de investiţii «Asfaltare strada Vasile Alecsandri din comuna Limanu»“ are o valoare de atribuire de  1.148.388,16 lei. Investiția prevede soluţie de asfaltare a 1070,751 metri a străzii Vasile Alecsandri, localitatea Limanu, după cum urmează: decapare pietruire pe o grosime de 10.0 cm;
scarificare şi reprofilare cu adaos de material pentru asigurarea unui strat de piatră spartă în grosime de 25.0 cm, 6.0 cm strat de uzura din beton asfaltic BA16rul 50/70 (EB16rul50/70). Se va realiza trotuar, acolo unde limitele proprietatilor permit, cu urmatoarea structura: pavele autoblocante; 10.0 cm piatra spartă,  5.0 cm substrat de nisip. De asemenea pentru rezolvarea scurgerii apelor si dirijarea acestora catre sistemele de scurgere a apelor este necesară realizarea pantelor longitudinale şi transversale. Razele de racordare vor fi în conformitate cu legislaţia în vigoare, sporind astfel vizibilitatea şi facilitând scurgerea ordonată a apelor pluviale. Reglementarea circulaţiei va fi întocmită conform standardelor şi normativelor în vigoare, avându-se în vedere fluidizarea circulaţiei printr-o presemnalizare corespunzătoare. O atenţie deosebită va fi acordată siguranţei circulaţiei, atât pietonale, cât şi auto. Se va proceda la realizarea marcajului orizontal şi plantarea de indicatoare rutiere.
Standardele care reglementează executarea suprastructurii străzilor, drumurilor, calitatea şi recepţia sunt cele în vigoare.
 
Cel de-al doilea contactul – „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii «Aasfaltare strada Morii» din comuna Limanu" are o valoare de atribuire de 895.437,99 lei. Contractul presupune proiectare și execuție lucrări privind “Asfaltare strada Morii, comuna Limanu”, conținând elementele descrise în caietele de sarcini, respectiv: proiect tehnic și detalii de execuție, asistență tehnică din partea proiectantului, lucrări de construcție de drumuri, carosabil, trotuare, rigole carosabile etc.
Serviciile solicitate sunt: realizarea documentației tehnico-economice pentru fazele: Proiect tehnic, Detalii de execuție, Elaborare PAC si POE, Documentații necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente obiectivului de investiții; asigurarea asistenței tehnice pe perioada de execuție, participarea la recepție și la elaborarea Cărții tehnice a construcției; asigurarea asistentei pe perioada garantiei lucrarii, si/sau remedierea defectelor semnalate.
 

Responsabili de atribuirea contractului

 
Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sunt: Georgescu Gheorghe-Daniel - primar; Feodorof Mihai - viceprimar, Crăciun Petrache Lorena Antonia - secretar general, Albu Nicolae - consilier, Barbat Claudia-Vasilica - consilier, Ciobănel Nicolae - consilier, Cociuban Elena-Giorgiana - consilier, Dumitru Marius - consilier, Enacache Fevronia Liliana - consilier, Lupaşcu Sofian - consilier, Maricoiu Ionuţ Călin - consilier, Peleanu Marin - consilier, Tutea Costel - consilier, Tudose Florin - consilier, Urdea Nicolae Iustin - consilier, Vlădescu Nicolae - consilier, Vlăsceanu Irinel - consilier.
 

Project-Ank Util SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 2013, Project-Ank Util SRL are sediul îm localitatea Cernavodă, strada Unirii. Capitalul social subscris de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Dumitrescu  Anca est asociat unic şi administrator al firmei care se ocupă de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea. În anul fiscal 2017, societata cu 3 salariaţi a declarat un profit de 315.364 lei şi o cifră de
afaceri de 564.984 lei.  Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: un profit de 194.780 lei, un număr de 3 salariaţi şi o cifră de afaceri de 826.154 lei.
 

Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice”.
 
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţurile de atribuire ale contractulor.
 
Citește și:
 
Administrația locală din Limanu, acuzată de nerespectarea procedurii de licitație a serviciului de iluminat public de o firmă care acționa și la Constanța în mandatele lui Mazăre. Ce a decis CNSC

Strada Falezei din localitatea 2 Mai va fi modernizată de Best Consulting & Design SRL (document)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii