Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fosta Pomacost, actuala Garden Shop Services, contract de peste jumătate de milion de euro! Cu cine a semnat hârtiile (document)

ro

29 Oct, 2021 00:00 3624 Marime text

 
  • Autoritatea contractantă care a atribuit contractul este Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, atribuirea făcându-se în urma unei licitații deschise.
  • Potrivit datelor oficiale, este vorba despre un contract privind „Servicii de întreținere spații verzi și parcuri“, valoarea totală a achiziției, fără TVA, fiind de 2.786.741,1 lei.
  • Suma echivalează cu 563.091,75 de euro, caculată la un curs de 4,9490 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României la data de 28 octombrie 2021 și valabil până astăzi, la ora 14.00.
  • În Secțiunea Document puteți consulta anunțul privind atribuirea contractul încheiat de Pomacost (Garden Shop Services) cu CN APM SA Constanța.
 
Compania Garden Shop Services, fostă Pomacost, și-a adjudecat recent un contract de peste jumătate de milion de euro!
 
Autoritatea contractantă care a atribuit contractul este Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța, atribuirea făcându-se în urma unei licitații deschise.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluate pe www.licitatiapublica.ro.
 
Potrivit datelor oficiale, este vorba despre un contract privind „Servicii de întreținere spații verzi și parcuri“, valoarea totală a achiziției, fără TVA, fiind de 2.786.741,1 lei.
 
Suma echivalează cu 563.091,75 de euro, caculată la un curs de 4,9490 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României la data de 28 octombrie 2021 și valabil până astăzi, la ora 14.00.
 
Se arată în descrierea contractului că „activitatea de întreținere parcuri și spații verzi în Portul Constanța se desfășoară în scopul înlocuirii / completării fondului plantat existent (arbori, arbuști, gazon, flori) și de îngrijire/întreținere a acestuia“.
 
Amintim, compania Pomacost SA și-a schimbat numele în Garden Shop Services în cursul verii anului 2019.

 
Cifre și date
 
Potrivit www.confidas.ro, consultat la data de 28 octombrie 2021, compania a fost înființată în anul 2001 și are sediul social pe Bulevardul Tomis, nr. 488, în Constanța.
 
Firma se ocupă cu „activități de întreținere peisagistică“, iar pachetul majoritar de acțiuni este deținut în prezent de Laurențiu Bălănescu, în timp ce Florentina Popa și, respectiv, Mihai Popa, dețin câte 10%.
 
Administrator este Lucia Maria Pera, Mădălina Bîsceanu este director economic, iar cenzori sunt Alina Irina Cojocaru Iosif, Gabriela Damian și Liliana Voicu, în timp ce Mădălina Laura Radu este cenzor supleant.
 

În anul 2018, firma avea 96 de angajați, pierderi de 678.470 de lei și cifra de afaceri 6.913.096 de lei.
 
În 2019, numărul angajaților a fost 105, s-a înregistrat un proit de 30.453 de lei, iar cifra de afaceri a fost 6.629.575 de lei.
 
În 2020, numărul angajaților a fost 106, s-au înregistrat pierderi de 365.443 de lei, iar cifra de afaceri a fost 7.156.198 de lei.
 
Amintim, compania Pomacost SA (în prezent, Garden Shop Services) a decis la începutul acestui an rezilierea contractului încheiat încă din 2001 cu Primăria Constanța pentru spațiile verzi din oraș.
 
După schimbarea acționarului majoritar al companiei (LaurențiunBălănescu a preluat acțiunile pe care le deținea compania Aterina Global), în luna iulie 2021, contractul cu municipalitatea a fost reluat.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul privind atribuirea contractul încheiat de Pomacost (Garden Shop Services) cu CN APM SA Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Responsabilii din Primăria Constanța care au decis reluarea contractului privind gestionarea spațiilor verzi cu Garden Shop Services, fosta Pomacost SA
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii