Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa cumpără motorină din Bihor. Ce valoare are contractul
Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa cumpără motorină
25 Feb, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2416
Marime text



Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa a atribuit, recent, contractul „Achiziţie motorină EURO 5“. Criteriul de atribuire a contractului, al cărui obiect este achiziţionarea a 20.000 de litri de motorină EURO 5, a fost preţul cel mai scăzut. Societatea care şi-a adjudecat contractul, cu o valoare de 76.800 de lei (fără TVA), este Autovest SRL.
Firma Autovest SRL are sediul social în municipiul Oradea, judeţul Bihor. Potrivit Registrului Comerţului, societatea a fost înregistrată în data de 29.12.1994. Capitalul social subscris, integral vărsat, al firmei este de 4.310 lei, cu un număr de 431 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociatul unic al societăţii este Viorel Vidra, născut la data de 26.01.1956, în Cluj-Napoca, judeţul Cluj. Acesta deţine şi funcţia de administrator cu puteri depline al societăţii, care, conform codificării CAEN, are ca domeniu principal de activitate întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii