Licitație la Mahmudia! Amenajare promenadă și parc de agrement pe malul Dunării. Detalii din proiect
Licitație la Mahmudia!: Amenajare promenadă și parc de agrement pe malul Dunării. Detalii din proiect
04 Feb, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2959
Marime text
- Potrivit licitatiapublica.ro, valoarea totală estimată este de 12.481.143,78 lei, iar durata de proiectare va fi de maxim șase luni (incluzând și verificarea tehnică a proiectului și obținerea autorizației de construire).
Primăria comunei Mahmudia, județul Tulcea, organizează o licitație în vederea atribuirii contractului „Proiectare, asistență tehnică și lucrări de execuție investiție „Amenajare promenadă și parc de agrement pe malul Dunării“.
Potrivit licitatiapublica.ro, valoarea totală estimată este de 12.481.143,78 lei, iar durata de proiectare va fi de maxim șase luni (incluzând și verificarea tehnică a proiectului și obținerea autorizației de construire).
Durata de execuție a lucrărilor este de maxim 22 de luni la care se adaugă perioada de garanție de minim 36 de luni.
Descriere succintă:
Tot potrivit licitatiapublica.ro, valorificarea potențialului turistic și îmbunătățirea calității vieții în comuna Mahmudia prin amenajarea de spații publice, comunitare, pe malul Dunării și prin dezvoltarea de infrastructuri publice pentru valorificarea atracțiilor turistice.
Obiectivul general al proiectului se încadrează „Priorității de investiții 7.1 care vizează „Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice (Investiții în infrastructura de turism)“.
Proiectul are în vedere amenajarea unei promenade și a unui parc de agrement pe malul Dunării, în localitatea Mahmudia.
Suprafața terenului pe care se va construi (care este în proprietatea publică a comunei Mahmudia) este de 8.199 mp, având o formă neregulată, de arc alungit dinspre Vest, înspre Sud Est.
Terenul are o lungime maximă de 414 m, și o lățime medie de aproximativ 20 m, care variază între: 3,60 m (lățime minimă) și 47,30 m (lățime maximă).
Laturile terenului au dimensiunile: 32,40 m (la Vest, învecinarea cu Hotel Mon Jardin), 307,40 m (la Sud, învecinarea cu strada Portului), 32,50 m (la Est, învecinarea cu portul de pasageri), 430,70 m (la Nord și Nord Est, învecinarea cu brațul Sfântu Gheorghe).
În acest sens, investiția are în vedere realizarea: - un Parc Mineral (suprafața =1847 mp) - Faleză Comunală (suprafața = 4315 mp) - Grădina Publică (supr = 1750 mp)
Valoarea totală estimativă, defalcată în cadrul caietului de sarcini este de 12.481.143,78 lei. Valoarea supusa achizitiei nu include cheltuielile diverse si neprevazute. „Diverse și neprevazute“ reprezinta cheltuieli incluse în structura devizului general al obiectivului de investitii, potrivit HG nr. 907/2016, iar utilizarea sumelor aferente acestora se va realiza în functie de necesitati, conform legislației în vigoare.
Citește și
Licitație pentru investiții în cazarma 3265 Eforie Sud
Ce firmă va oferi servicii de consultanță Spitalului Municipal Mangalia pentru extinderea și dotarea ambulatoriului
Cine se ocupă de alarmele din Portul Constanța. Contract de peste 11.000 de euro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii