Licitații Constanța Adia Trade SRL, contract cu DRDP Constanța pentru distrugerea cioatelor de pe drumurile naționale din județ, dar și din Tulcea, Călărași și Slobozia (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Adia Trade SRL, contract cu DRDP Constanța pentru distrugerea cioatelor de pe drumurile
05 Feb, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
1245
Marime text
- Asociații Adia Trade SRL sunt Laurențiu Dan Ionescu și Laurenția Ionescu, primul fiind și administratorul societății.
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că atribuirea contractului s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă, două fiind considerate inacceptabile.
Denumirea achiziției este „Contract de lucrări,,«Distrugere mecanizată cioate din zona drumurilor naționale aflate în județele Constanța, Călărași, Ialomița și Tulcea din administrarea D.R.D.P. Constanța»“.
Valoarea totală a contractului este de 813.922,7 lei fără TVA, sumă ce echivalează cu peste 160.000 de euro, la cursul actual, inițial achiziția fiind estimată la 834.466,08 lei fără TVA.
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
În descrierea contractul se arată că „se vor distruge mecanizat 6.261 bucăți cioate cu diametrul mai mare de 41 cm de pe drumurile din administrarea DRDP Constanța, SDN Tulcea, SDN Călărași, SDN Constanța, SDN Slobozia“.
Despre Adia Trade SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 5 februarie 2024, Adia Trade SRL a fost înființată în anul 2004, are sediul social în Călărași, strada Ing. Coarnă Teodor, nr. 7 B și se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri.
Firma are un punct de lucru și pe strada Năvodari, din Călărași.
Asociații Adia Trade SRL sunt Laurențiu Dan Ionescu și Laurenția Ionescu, primul fiind și administratorul societății.
Conform termene.ro, Adia Trade SRL figurează cu 251 de achiziții directe (Comuna Cuza Vodă din Călărași, Ecoaqua SA, RA Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați printre autoritățile contractante) și 18 contracte publice (Compania Națională de Administrarea Infrastructurii Rutiere SA, Societatea Națională de Radiotelecomunicații, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva RA printre autoritățile contractante).
În 2022, Adia Trade SRL a declarat 24 de angajați, pierderi peste 180.000 de lei și cifra de afaceri 4,21 de milioane de lei.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Licitații Constanța
Geodata Services SRL va actualiza Planul Urbanisitic General al comunei Pecineaga, în format digital (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii