Licitații Constanța Administrația Porturilor Maritime SA caută firmă pentru întreținerea liniilor de cale ferată din Portul Constanța (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Administrația Porturilor Maritime SA caută firmă pentru întreținerea liniilor de cale
19 Nov, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1417
Marime text
- În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că valoarea totală estimată a contractului este de 1.708.000 de lei fără TVA, adică aproape 345.000 de euro, la cursul actual.
Denumirea achiziției este „Servicii de întreţinere linii cf, aparate de cale şi saboţi de deraiere în Portul Constanţa“.
În descrierea achiziției se arată că „CN APM SA deţine un număr de 59 km cale ferată şi 92 aparate de cale în administrarea Biroului Căi Ferate, care necesită servicii de întreţinere“.
„Conform instrucţiilor CFR pentru liniile de cale ferată este obligatorie efectuarea de verificări, revizii şi a unor servicii minime de întreţinere. Astfel, pentru menţinerea în parametrii tehnici de funcţionare au fost prevăzute următoarele tipuri de servicii: înlocuiri traverse, înlocuire şină, înlocuire dale de beton, înlocuire eclise, completare cu piatră spartă, buraj, tragere la tipar, curăţare vegetaţie şi deszăpezire linii şi aparate de cale,etc“, au arătat reprezentanții CN APM SA.
Aceștia au mai adăugat că „neremedierea defectelor apărute în exploatare poate conduce la restricţionarea vitezelor de circulaţie sau la închideri de linii, fapt ce poate perturba activităţile de încărcare-descărcare la fronturile de lucru. Conform aceloraşi normative, serviciile de verificare şi întreţinere trebuie sa aibă continuitate, existenţa contractului pentru întreţinerea liniilor cf fiind obligatorie la întocmirea documentaţiilor ce stau la baza emiterii şi prelungirii autorizaţiilor de exploatare a dispozitivelor de linii“.
„Deoarece CN APM SA nu are personal angajat (picheri, revizori de cale, acari) care să execute serviciile de întreţinere este necesară încheierea unui contract de prestări servicii cu o societate agrementată şi autorizată AFER“, au mai arătat reprezentanții companiei portuare.
Atribuirea contractului se va face prin procedura simplificată, în baza criteriului prețul cel mai scăzut.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27 noiembrie 2023, ora 15.00, urmând ca acestea să fie deschise tot atunci, în SEAP.
Ofertele trebuie să fie valabile până la data de 27 mai 2024.
Persoanele ce dețin funcții de decizie, precum și persoanele ce pot influența conținutul documentațtiei de atribuire și/sau desfășurarea procedurii de atribuire sunt:
•Consiliul de Administrație: Gavruță Adrian-Daniel, Chirilă Constantin, Catană Dan-Alexandru, Diaconu Cătălin, Vlad Elena, Drumea Mihnea–Claudiu, Dede Suryan-Omar.
•Conducere executivă: Florin Vizan - Director General, Costin-Valeriu Avătavului – Director General Adjunct, Daniela Șerban - Director Financiar, Mihai Teodorescu - Director Executiv, Florin Laurențiu Chirilă – Director Tehnic, Tănase Iulian Pepi – Director Juridic; Hermina Bectemir – Șef Serviciu Achiziții Publice, Adrian Stănciuc - Șef Birou Control Financiar Preventiv.
•Alți semnatari: Ileana Mirela Stănică – Șef Birou Căi Ferate, Marius Voineagu - Birou Căi Ferate, Erna Silvia Brăileanu – Expert Achiziții din cadrul SAP.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Știri Portul Constanța
Administrația Porturilor intenționează să amplaseze mai multe geamanduri în port, pentru operarea în siguranță a navelor (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii