Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:39 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL din București furnizează echipamente IT pentru școlile din comuna Nicolae Bălcescu (DOCUMENT)

ro

18 Apr, 2024 17:00 1014 Marime text
  • Arlechin Total Distribution SRL a încheiat în noiembrie 2023 cu Primăria Nicolae Bălcescu un contract pentru lumini și sonorizare la căminele culturale din comună.
Arlechin Total Distribution SRL București și-a adjudecat de la Primăria Nicolae Bălcescu, prin procedura simplificată, contractul vizând furnizarea echipamentelor IT pentru școlile din comună.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că vor fi dotate 27 de săli de clasă, laboratorul de informatică, dar și cabinetul de asistență psiho-pedagogică.
 
Contractul are o valoare totală de 562.692 de lei fără TVA, adică peste 113.000 de euro, la cursul actual, inițial fiind estimat la 634.630,2 lei fără TVA.
 
Potrivit SEAP, pentru acest contract au fost depuse trei oferte admisibile.
 
Denumirea achiziției este „Furnizare echipamente digitale în cadrul proiectului: «Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Comuna Nicolae Bălcescu, Județul Constanța»“.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se mai precizează în datele publice.
 
Despre Arlechin Total Distribution SRL
 
În noiembrie 2023, Arlechin Total Distribution SRL a încheiat cu Primăria Nicolae Bălcescu un contract pentru lumini și sonorizare la căminele culturale din comună.

 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 18 aprilie 2024, Arlechin Total Distribution SRL a fost înființată în 2010, iar în 2016 și-a mutat sediul social în București, pe strada Iernii, nr. 14, Sectorul 2.
 
Firma se ocupă de activități de consultanță în tehnologia informației.
 
Asociat unic și administrator este Aureliu Flavian Andrei, al cărui nume se leagă și de Administrativ Tehnologies Distribution SRL din București.
 
Arlechin Total Distribution SRL figurează cu 396 de achiziții directe (Penitenciarul Bistrița, Societatea Națională Radiocomunicații, Regia Autonomă Monitorul Oficial printre autoritățile contractante) și 116 contracte publice (Comuna Comana, Comuna Nicolae Bălcescu, Județul Timiș printre autoritățile  contractante).
 

În 2023, societatea a declarat cinci angajați, profit peste 160.000 de lei și cifra de afaceri peste 5,75 de milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Afaceri Constanța
Primăria Nicolae Bălcescu va avea un sistem de distribuție gaze naturale. Iată cine va asigura dirigenția de șantier (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii