Licitații Constanța Energie Urbană RSGroup SRL asigură consultanță în procedura de achiziție a lucrărilor de reabilitare energetică a blocurilor din zona Casei de Cultură (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Energie Urbană RSGroup SRL asigură consultanță în procedura de achiziție a lucrărilor
30 May, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
935
Marime text
- Valoarea contractului este de 15.000 lei fără TVA
- În 2023, SRL-ul a avut cifră de afaceri 570,559 lei, și profit de 364,100 lei, un angajat și datorii de 405,980 lei, potrivit www.termene.ro
- Ramona Iuliana Savu este asociat unic si administrator
- În 2023, SRL-ul și-a adjudecat și serviciul de elaborare audit energetic pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona centru - blocurile M1, S5, MK2, MK28 și F1”
Primăria Constanța a atribuit un contract de prestări servicii privind serviciul de consultanță de specialitate (expert cooptat) în cadrul procedurii de achiziție execuție de lucrări aferentă obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona Casa de Cultură - blocurile L48, L49, L50" .
Valoarea contractului este de 15.000 lei fără TVA iar câștigătoare este compania Energie Urbană RSGroup SRL.
Despre Energie Urbană RSGroup SRL
Firma, înființată în 2001, are sediul social în Constanța și punct de lucru pe strada Atelierelor nr. 40 și se ocupă de lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
În 2023, SRL-ul a avut cifră de afaceri 570,559 lei, și profit de 364,100 lei, un angajat și datorii de 405,980 lei, potrivit www.termene.ro.
Ramona Iuliana Savu este asociat unic si administrator.
Savu a fost căsătorită cu fostul fotbalist, Adrian Pitu al Farului şi al Stelei și au fost cununați de fostul primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, şi soţia acestuia, Felicia Elena.
Energie Urbană RSGroup SRL nu este la primul contract câștigat de la Primăria Constanța.
În 2023, SRL-ul și-a adjudecat și serviciul de elaborare audit energetic pentru obiectivul de investiții „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona centru - blocurile M1, S5, MK2, MK28 și F1”.
Pentru serviciile de consultanță în eficiență energetică, societatea a încasat 57.000 lei fără TVA de la municipalitate.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cine va efectua verificarea tehnică în cadrul proiectului de reabilitare a imobilului Casa Căsătoriilor din Constanţa? (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii