Licitații Constanța Gambra SRL și Prodeximp SRL vor executa lucrările de amenajare a pistelor de biciclete din comuna Albești (DOCUMENT)
Licitații Constanța: Gambra SRL și Prodeximp SRL vor executa lucrările de amenajare a pistelor de biciclete
04 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
1547
Marime text
- Gambra SRL și Prodeximp SRL și-au adjudecat contractul de peste 1,01 milioane de lei fără TVA de la Primăria Albești.
Informațiile privind contractul au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă.
Titlul contractului este „Execuție lucrări in cadrul proiectului «Amenajare piste de biciclete în Comuna Albești, județul Constanța»“, iar valoarea totală este de 1.017.955,57 de lei fără TVA, față de suma estimată inițial de primărie, de 1.076.425 de lei fără TVA.
În descrierea achiziției publice se arată că „traseul proiectat al pistelor de biciclete în lungime totală de 4205 m (stânga/dreapta), se suprapun în totalitate pe traseul străzilor existente (șoseaua Mangaliei și strada Magda Ianculescu Tr. 1 și Tr. 2), acesta fiind realizat cât mai aproape de limita de proprietate, acordând o atenție mare în evitarea eventualelor obstacole (stâlpi etc.), cu respectarea pe cât posibil a prevederilor STAS 10144/2–91 «Trotuare, alei de pietoni și piste de cicliști – Prescripții de proiectare», nefiind probleme legate de exproprieri“.
Au mai spus reprezentanții primăriei că „străzile studiate sunt următoarele: - Pe șoseaua Mangaliei vor fi prevăzute piste de cicliști pe o parte și pe cealaltă a străzii având o lungime totală de 2094 m, iar pe o lungime de 475 m vor fi prevăzute piste de cicliști cu dublu sens, pe o singură parte a șoselei. - Pe strada Magda Ianculescu – Tronson 1 și 2 vor fi prevăzute piste de cicliști pe o singură parte a străzii, în lungime totală de 1602 m, iar pe Tronson 3 și Tronson 4 vor fi prevăzute piste de cicliști pe ambele părți ale străzii, în lungime totală de 34 m. – Suprafața totală afectată de lucrări este de aproximativ 6000 mp“.
Despre Gambra SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 4 octombrie 2023, Gambra SRL a fost înființată în anul 1992, are sediul social în localitatea Tur din județul Satu Mare, pe strada Șoferilor, nr. 167 și se ocupă de colectarea și epurarea apelor uzate.
Firma are mai multe puncte de lucru în țară, inclusiv în Constanța.
Asociați cu părți egale și administratori sunt Cristian Ionel Gambra și Ioan Gambra.
Gambra SRL figurează cu 27 de achiziții directe (Comua Lazuri, Comuna Corbu, dar și alte autorități contractante) și trei contracte publice (Comuna Lazuri, Comuna Albești printre autoritățile contractante).
În 2022, firma a declarat 12 angajați, profit peste 560.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,72 de milioane de lei.
Despre Prodeximp SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 4 octombrie 2023, Prodeximp SRL a fost înființată în 1996, are sediul social în Satu Mare, pe strada Gheorghe Doja, nr. 3 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Firma are mai multe puncte de lucru în județul Satu Mare.
Asociați sunt Casian Petrișor Mureșan, Felician Mureșan și Petre Mureșan, ultimul fiind și administrator.
Numele lui Casian Petrișor Mureșan se regăsește și în Mineral Com SRL, Casipet Util Perform SRL, Pro Asfalt SRL și Autonova SA, cel al lui Felician Mureșan figurează și în Mineral Com SRL și Pro Asfalt SRL, iar cel al lui Petre Mureșan se regăsește și în Mineral Com SRL, Pro Asfalt SRL, Autonova SA, MPV & CO SA și Nova Invest SA.
Prodeximp SRL figurează cu 95 de achiziții directe (Comuna Odoreu, Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare, Comuna Vama, dar și alte autorități contractante) și 45 de contracte publice (Comuna Crucișor, Comuna Recea, Comuna Creaca printre autoritățile contractante).
În 2022, societatea a declarat 88 de angajați, profit peste 6,7 milioane de lei și cifra de afaceri peste 75,83 de milioane de lei.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Firme Constanța
Acționarii din Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați în Adunarea Generală Extraordinară! CA-ul companiei primește noi atribuții
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii