Licitații Constanța General Concrete Cernavodă SRL va construi parcarea supraetajată din Cernavodă, de pe strada Medgidiei. Lucrări de peste 1,46 de milioane de euro (DOCUMENT)
Licitații Constanța: General Concrete Cernavodă SRL va construi parcarea supraetajată din Cernavodă, de pe
24 Aug, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
3962
Marime text
- General Concrete Cernavodă SRL îl are ca asociat unic și administrator pe Valentin Popescu.
- Valoarea totală a contractului de la Cernavodă este de 7.217.562,62 de lei fără TVA, adică peste 1,46 de milioane de euro, la cursul actual.
- În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Valoarea totală a contractului este de 7.217.562,62 de lei fără TVA, adică peste 1,46 de milioane de euro, la cursul actual.
Inițial, contractul fusese estimat de primărie la 7.857.795,99 de lei fără TVA.
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că nu este posibilă subcontractarea.
Pentru acest contract au fost depuse trei oferte admisibile, una fiind retrasă ulterior.
Titlul contractului este „Execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii «Parcare supraetajată în Oraşul Cernavodă zona blocurilor H2-H7 str. Medgidiei»“.
Despre General Concrete Cernavodă SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 24 august 2023, General Concrete Cernavodă SRL a fost înființată în anul 1994, are sediul social în Cernavodă, pe strada Unirii și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Firma are mai multe puncte de lucru în Cernavodă, Voluntari, Seimenii Mici și Dorobanțu.
Valentin Popescu este asociat unic și administrator al General Concrete Cernavodă SRL, numele său figurând și în General Concrete Land Development SRL București, Concrete Proiect Grup SRL București și Nicolae Bălcescu Regenerabile SRL Cernavodă.
Firma figurează cu 17 achiziții directe (Școala Gimnazială Nr. 1 Cernavodă, Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL, Comuna Seimeni printre autoritățile contractante) și 32 de contracte publice (Oralul Cernavodă, Societatea Națională Nuclearelectrica SA, Compania Națională de Investiții, dar și alte autorități contractante).
General Concrete Cernavodă SRL a declarat în 2022 296 de angajați, profit peste 4,48 de milioane de lei și cifra de afaceri peste 84,40 de milioane de lei.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Primăria Cernavodă achiziționează lucrări pentru modernizarea trotuarelor de pe DJ 223C, proiect finanțat prin PNI Anghel Saligny
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii