Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța PG Delta Electron SRL din Năvodari va moderniza străzile din satul Olteni, comuna Independența. Contract de peste 1,11 milioane de euro (DOCUMENT)

ro

12 Sep, 2023 17:00 1677 Marime text
  • PG Delta Electron SRL Năvodari este deținută și administrată de Cornel Florin Pocora și Elena Pocora.
  • În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
PG Delta Electron SRL din Năvodari și-a adjudecat de la Primăria Independența contractul privind modernizarea străzilor din satul Olteni aparținând comunei.
 
Informațiile au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează faptul că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, fiind depuse două oferte admisibile pentru contract.
 
Valoarea totală a achiziției este de 5.547.096,23 de lei fără TVA, adică circa 1,11 milioane de euro la cursul actual, aceasta fiind și valoarea estimată inițial de autoritatea contractantă.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
 
Titlul contractului este „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «,Modernizare drumuri de interes local în sat Olteni, comuna Independența, jud. Constanța»“.
 
Despre PG Delta Electron SRL
 
În iunie 2023, PG Delta Electron SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța documentația pentru ridicarea unui imobil cu 11 etaje în Mamaia Nord.
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 12 septembrie 2023, PG Delta Electron SRL a fost înființată în 1994, are sediul social în Năvodari, pe strada Taberei, nr. 1 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

 
Firma are un punct de lucru și pe strada Constanței, din Năvodari.
 
Asociați cu părți egale și administratori sunt Cornel Florin Pocora și Elena Pocora, numele celor doi regăsindu-se și în Litoral Sun Tour SRL Năvodari.
 
De asemenea, Cornel Florin Pocora figurează și în Agroseven SRL din Mihail Kogălniceanu și Complex Sunrise Mamaia Nord SRL din Năvodari, iar Elena Pocora apare și în Lotus Lavapies SRL din Năvodari și Kara Deniz Holiday SRL din Tuzla.
 
Conform termene.ro, PG Delta Electron SRL figurează cu 89 de achiziții directe (CN Administrația Porturilor Maritime SA, Comuna Deleni, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța printre autoritățile contractante) și zece contracte publice (UM 02543 Iași, CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, Comuna Grădina, dar și alte autorități contractante).
 

În 2022, societatea a declarat 40 de angajați, profit peste 12,36 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 27,09 milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul de atribuire.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Constanța
Comuna Nicolae Bălcescu, peste 2,12 milioane de euro pentru modernizarea tramei stradale. Cine și-a adjudecat contractul (DOCUMENT)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii