Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații publice Primăria Constanța bagă milioane de lei în reparația locurilor de joacă (DOCUMENTE)

ro

01 Apr, 2024 15:39 805 Marime text
  • Primăria Constanța a încheiat un acord cadru și două contracte subsecvente având ca obiect „înlocuire componente deteriorate și menținere-întreținere locuri de joacă”
  • Yellow Power Source s-a asociat cu Loftrek SRL din Baia Mare pentru a participa la o altă achiziție publică organizată de Primăria Constanța pentru lucrări de întreținere a locurilor de joacă din municipiu
  • Valoarea acordului cadru pentru următorii patru ani este de 8.397.509, 92 lei fără TVA
 
 
 
Primăria Constanța a încheiat un acord cadru și două contracte subsecvente cu asocierea de firme Yellow Power Source SRL – Loftrek SRL având ca obiect „înlocuire componente deteriorate și menținere-întreținere locuri de joacă”.

Valoarea acordului cadru pentru următorii patru ani este de 8.397.509, 92 lei fără TVA, vezi „documente”.

Pentru următoarele 12 luni, municipalitatea va plăti către asocierea câștigătoare aproape 4 milioane de lei fără TVA, vezi „documente”.
 
 
Yellow Power Source SRL

Firma a fost înființată în 2013 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 7112 - Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea.

Potrivit Ministerului Finanțelor, în 2021, compania a avut cifră de afaceri zero, profit de 894 lei și datorii de 137.834 lei și niciun angajat.

Pentru 2022 a raportat o cifră de afaceri 1.817.151 lei, profit de 913.703 lei și un singur angajat.

Potrivit www.confidas.ro, asociat unic  și administrator este Elvin Omer .

Firma figurează cu alte 2 contracte din achiziții publice, însă, Yellow Power Source s-a asociat cu Loftrek SRL din Baia Mare pentru a participa la o altă achiziție publică organizată de Primăria Constanța pentru lucrări de întreținere a locurilor de joacă din municipiu.
Vă reamintim, anul trecut, Primăria Constanța a atribuit societății Yellow Power Source un contract de 807.478 de lei cu TVA  pentru lucrări de reparații mobilier urban în municipiu.
 
Despre Loftrek SRL
 

Societatea Loftrek SRL s-a înfiinţat în anul 2006 şi are sediul social în municipiul Baia Mare.
 
Este o afacere de familie, iar asociaţi sunt soţii Anamaria şi Liviu Virgil Olos. Femeia este şi administratorul firmei.
 
Domeniul de activitate al societăţii vizează intermedieri în comerţul cu produse diverse.
 
Loftrek se numără printre principalii jucători pe piaţa de locuri de joacă din România.
În 2022, compania a raportat o cifră de afaceri de a 5,881,950 lei, profit de 534,453 lei și 3 angajați.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 23.43%.
 
Potrivit www.confidas.ro, compania figurează cu 71 de achiziții publice în valoare de 4.126.561,78 lei.

Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
Primăria Constanța a atribuit contractul pentru lucrări de reparații la mobilierul urban în municipiu unei firme din comuna Băneasa (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii