Licitații Tulcea Aconnect Smart Software SRL, contract pentru debirocratizarea Comunei Baia (DOCUMENT)
Licitații Tulcea: Aconnect Smart Software SRL, contract pentru debirocratizarea Comunei Baia (DOCUMENT)
02 Oct, 2023 13:59
ZIUA de Constanta
1025
Marime text
- Aconnect Smart Software SRL și-a adjudecat contractul prin licitație deschisă, oferta sa fiind singura admisibilă.
- În Secțiunea Document poate fi accesat anunțul de atribuire.
Informațiile privind atribuirea contractului au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că atribuirea s-a făcut prin licitație deschisă, în cadrul căreia a fost depusă o singură ofertă admisibilă.
Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț.
Titlul contractului este „Implementare a infrastructurii unui ecosistem cloud based pentru debirocratizarea proceselor instituției (front office – back office)“.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă – POCA, fiind vorba despre proiectul „Ecosistem digital interconectat și integrat in cadrul ITI Tulcea - UAT Baia“, COD SIPOCA/SMIS: 1184/154674.
Valoarea totală a contractului este de 1.000.000 de lei fără TVA, aceasta fiind și valoarea estimată inițială de autoritatea contractantă.
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale, iar durata contractului este de patru luni.
În descrierea achiziției publice, autoritatea contractantă a precizat că „în cadrul proiectului se intenţionează implementarea unui sistem informatic integrat ce va fi utilizat pentru optimizarea procedurilor și fluxurilor de lucru în domeniul administrării serviciilor sociale și medicale, concret, fiind vizate următoarele rezultate: a) administrarea electronică a documentelor, pentru uz intern, întocmite și/sau primite, respectiv introducerea și utilizarea semnăturii electronice calificate, în scopul fluidizării, eficientizării, activităților administrative desfășurate în cadrul UAT Comuna Baia (servicii back-office / front office); b) implementarea de servicii destinate realizării de activități în mod colaborativ, respectiv facilitării transferului de date intra și interinstituțional“.
De asemenea, se mai face precizarea că „sstemul informatic integrat ce se dorește a fi achiziționat va avea în componență următoarele: Modul/platformă de management și configurare identități digitale; Modul/platformă de management documente; Modul/platformă de semnare electronică; Modul/platformă de arhivare electronică; Modul/platformă de lucru colaborativ; Modul/platfomă de integrare cu aplicații externe destinate facilitării transferului de date intern și extern (intrainstituțional și interinstituțional)“.
„Derularea activitatii presupune modelarea de fluxuri de lucru incluse în sfera de cuprindere a proiectului conform capabilităților platformei de workflow și document management, în special în vederea executiei proceselor de lucru în mediul electronic cu ajutorul documentelor semnate electronic“, se mai precizează în descrierea contractului.
Despre Aconnect Smart Software SRL
Potrivit termene.ro, Aconnect Smart Software SRL a fost înființată în anul 2020, are sediul social în București, Sectorul 3, pe bulevardul Mircea Vodă, nr. 35 și se ocupă de activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client).
Asociați sunt, de anul acesta, Gabriel Al-Baba și Elena Florea, primul fiind și administratorul societății.
Numele lui Gabriel Al-Baba se regăsește și în Aconnect RPA Solutions SRL, Aconnect International Software SRL și Netlink International SRL, toate din județul Timiș.
În 2022, Aconnect Smart Software SRL a declarat un angajat, profit peste 2,3 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 2,52 de milioane de lei.
Conform termene.ro, firme figurează cu opt contracte publice (Municipiul Săcele, Comuna Istria, Municipiul Brașov, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Luncavița, dar și alte autorități contractante) și cinci achiziții directe (Municipiul Adjud, Comuna Suletea și Primăria Lugoj).
În Secțiunea Document poate fi accesat anunțul de atribuire.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Licitații Tulcea
Aconnect Smart Software SRL, contract cu Primăria Slava Cercheză pentru debirocratizarea instituției (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii