Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:38 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

ro

19 Mar, 2024 10:39 1283 Marime text
  • Mega Edil SRL este deținută de asociatul unic Mihaela Georgeta Florea, iar administratorul este Sorin Blagău.
Mega Edil SRL dn Buzău și-a adjudecat prin licitație deschisă, de la Consiliul Județean Tulcea, două contracte vizând întreținerea rețelei de drumuri județene din Tulcea, în zona Est, respectiv zona Vest, în perioada 2024-2027.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că, în cadrul licitației deschise, au fost depuse două, respectiv trei oferte, dar, în ambele proceduri, una singură a fost apreciată ca admisibilă.
 
Conform datelor oficiale, este vorba despre „Acord Cadru nr. 80 pentru lucrări de întreținere multianuală vară a rețelei de drumuri județene din județul Tulcea, zona EST, în perioada 2024-2027“, cu o valoare totală de 39.944.362,55 de lei fără TVA (peste 8,03 milioane de euro la cursul actual), față de estimarea inițială de 40.763.727,95 de lei fără TVA.
 
Cea de-a doua atribuire este „Acord Cadru nr. 81 privind lucrări de întreținere multianuală vară a rețelei de drumuri județene din județul Tulcea, zona VEST, în perioada 2024-2027“, adjudecat la 39.944.387,59 de lei fără TVA (peste 8,03 milioane de euro la cursul actual), față de estimarea inițială de 40.763.727,95 de lei fără TVA.
 
În total, cele două acorduri-cadru semnate de CJ Tulcea cu Mega Edil SRL înseamnă peste 16,07 milioane de euro, la cursul actual.
 
Durata fiecărui acord-cadru este de 36 de luni și nu este posibilă subcontractarea, conform datelor oficiale.
 
Despre Mega Edil SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 14 ianuarie 2024, Mega Edil SRL a fost înființată în anul 2004, are sediul social în Buzău, pe strada Lipia, nr. 867F și se ocupă de alte lucrări speciale de construcții n.c.a.

 
Firma are un punct de lucru și în Tulcea.
 
Mihaela Georgeta Florea este asociat unic, iar administratorul este Sorin Blagău.
 
Numele Mihaelei Georgeta Florea se regăsește și în Classic Prompt Construct SRL, Mega Edil Logistics SRL, Mega Edil Imobiliare SRL, dar și R T M Buzău SRL (administrator).
 
Mega Edil SRL figurează cu 151 de achiziții directe (Oraș Pogoanele, Comuna Amaru, Comuna Merei printre autoritățile contractante) și 97 de contracte publice (Comuna Smeeni, Județul Tulcea, CNAIR SA printre autoritățile contractante).
 

În 2022, societatea a declarat 90 de angajați, profit peste 12,45 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 75,58 de milioane de lei.
 
În Secțiunea Document pot fi consultate cele două anunțuri de atribuire publicate în SEAP.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Contract de peste 8,04 milioane de euro
Kronstarr Bau Company și Autoprima Serv pierd la Constanța procesul pentru modernizarea traseului DN22F – Grindu, în județul Tulcea (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii