Maraton Trans SRL și SC Top-Ten SRL oferă transport la Medgidia și Tulcea pentru Transelectrica (document)
Maraton Trans SRL și SC Top-Ten SRL oferă transport la Medgidia și Tulcea pentru Transelectrica (document)
21 Feb, 2016 21:49
ZIUA de Constanta
3497
Marime text
Pentru că modalitatea cea mai transparentă de a face cunoscute licitaţiile publice este cea online, ZIUA de Constanţa prezintă achiziţiile din Regiunea Sud-Est în cel mai accesibil şi uşor format. Firme norocoase, firme mai puţin norocoase în adjudecarea contractelor pe bani publici. Societăţi patronate de persoane care au legături directe cu instituţiile publice, „norocoasele“ se îmbogăţesc de la an la an, în timp ce alte firme nu au nicio şansă la achiziţiile publice. Contracte câştigate de firme deja celebre, contracte adjudecate de firme care se află la primele reuşite şi contracte obţinute de societăţi nou înfiinţate.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA a atribuit prin licitație deschisă (s-a organizat o licitație electronică) contractul „Servicii de transport personal în stații - Lotul 1 – stațiile Stupina și Medgidia Sud; Lotul 2 – stația Rahman”, unde criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut.
Este vorba despre servicii de transport terestru, inclusiv serviciile de transport cu vehicule blindate și servicii de curierat, cu excepția transportului de corespondență, iar locul principal de prestare a serviciilor se va efectua pe traseele descrise specificate din Medgidia și Tulcea.
Valoarea totală finală a contractelor a fost de 272.566,8 lei. Contractul numărul 566 „Servicii de transport personal în stații - Lot 1 – stațiile Stupina și Medgidia Sud” a fost atribuit operatorului economic SC TOP-TEN SRL, în care estimarea inițială a valorii contractului a fost de 113.748,60 lei fără TVA, iar valoarea totală finală a acestuia a fost de 113.748 lei fără TVA. În ceea ce privește contractul numărul 567 „Servicii transport personal în stații - Lot 2 – stația Rahman”, firma câștigătoare a fost SC MARATON TRANS SRL, cu o estimare inițială a valorii contractului de 158.818,80 lei fără TVA, și o valoarea totală finală de 158.818,80 lei fără TVA.
Date despre firmele câștigătoare:
Maraton Trans SRL este o firmă de transport rutier din Constanţa, înfiinţată în 1994 şi, în prezent, are un singur asociat, Constantin Serdenciuc. La sfârşitul anului 2013, firma raporta un profit net de 184.703 lei din veniturile totale de 1.182.043 de lei. Potrivit aceloraşi date de la Registrul Comerţului, SC Maraton Trans SRL are ca domeniu principal de activitate „transportul rutier de mărfuri“. Firma nu este la prima colaborare cu Transelectrica SA. Astfel, din 2010 până în prezent, societatea Maraton Trans a şi-a adjudecat peste zece contracte, în valoare de peste un milion şi jumătate de lei de la această companie, ultimul, în afară de cel semnat azi, în iunie 2014.
SC Top-Ten SRL Medgidia este o firmă de transport călători, care are un capital social de 200 de lei, iar unic asociat şi administrator este Ghiulman Geambulat, născută în 1960, în Constanţa. Cu doar doi salariaţi, societatea a raportat pe anul 2013 profit 0 (zero), o cifră de afaceri de 47 de mii de lei şi datorii acumulate de peste 128 de mii de lei.
Sursa foto: green-report.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii