Marinetek NSD din Constanța, din care face parte și fostul consilier județean Remus Cristy Băisan, contract cu Primăria Ovidiu (DOCUMENT)
Marinetek NSD din Constanța, din care face parte și fostul consilier județean Remus Cristy Băisan, contract
08 Jun, 2023 13:34
ZIUA de Constanta
1878
Marime text
- Primăria Ovidiu a atribuit contractul societății Marinetek NSD din comuna constănțeană 23 August.
- Atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia au fost depuse două oferte, dar una a fost considerată neconformă.
Recent, aceeași firmă și-a adjudecat și contractul pentru furnizarea de pontoane în comuna tulceană Jurilovca.
Informațiile privind atribuirea contractului de la Ovidiu au fost publicate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că atribuirea s-a făcut prin procedura simplificată, în cadrul căreia au fost depuse două oferte, dar una a fost neconformă.
Valoarea totală a contractului se ridică la 516.900 de lei fără TVA, adică peste 100.000 de euro, la cursul actual, față de suma estimată inițial de primărie, de 517.000 de lei fără TVA.
Nu este posibilă subcontractarea, se arată în datele oficiale.
Este vorba despre un contract de furnizare structuri plutitoare – Lacul Siutghiol, în descrierea achiziției arătându-se că „U.A.T.oraș Ovidiu va achiziționa un ansamblu de trei structuri plutitoare care va fi format din: 1. Ansamblu Ponton cu bord liber redus și pasarela de acces, pentru ambarcatiuni mici – 1 buc 2. Ansamblu de pontoane acostare și pasarelă de acces pentru ambarcațiuni cu motor – 2 buc“.
Despre Marinetek NSD SRL
Registrul Comerțului consultat pe 11 aprilie 2023 arată că societatea Marinetek NSD a fost înființată în 2019, are sediul social în comuna constănțeană 23 August și se ocupă de construcţii hidrotehnice.
Asociați figurau Ioana-Alina Costea (30%), Remus-Cristy Băisan (35%) și Mihaela Băisan (35%), iar administratorul societății este Remus-Cristy Băisan.
Așa cum am arătat anterior, Remus Cristy Băisan a fost consilier județean din partea Partidului Național Liberal și în septembrie 2017, după excluderea din PNL, acesta a pus bazele partidului România Modernă și Demnă, fiind președinte fondator.
Pentru a reveni la Marinetek NSD SRL, cifrele firmei arată că, în 2021, societatea a declarat șapte salariați, profit peste 750.000 de lei, iar cifra de afaceri a depășit 2,61 de milioane de lei.
Potrivit Confidas.ro, Marinetek NSD SRL a încheiat contracte de achiziții publice în valoare totală de 2.836.053,10 lei, printre autoritățile contractante numărându-se Comuna Jurilovca, Comuna Ciugud, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Marină Grigore Antipa, Orașul Techirghiol, Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Sulina, dar și UM 02133.
În Secțiunea Document poate fi accesat anunțul de atribuire publicat în SEAP.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Ponton de acostare la Jurilovca, în județul Tulcea. Contractul, câștigat de o firmă din 23 August, în care asociat e și Remus Cristy Băisan (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii