Negociere fără anunț de participare Navrom-Delta SA va asigura transportul pasagerilor între Tulcea și localitățile din Deltă
Negociere fără anunț de participare: Navrom-Delta SA va asigura transportul pasagerilor între Tulcea și localitățile
11 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
6013
Marime text
- Atribuirea s-a făcut prin negociere, fără anunț de participare, iar valoarea la care a fost negociat contractul se ridică la 1.791.666 de lei fără TVA.
- Suma echivalează cu 367.868,3475 de euro, la un curs de 4,8704 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 8 ianuarie 2021.
Ministerul Transportului și Infrastructurii a anunțat atribuirea contractului pentru transportul între localitățile din Delta Dunării și Tulcea către Navrom-Delta SA.
Mai exact, este vorba despre „serviciul public de transport fluvial de pasageri și al mărfurilor de strictă necesitate între localitățile din Delta Dunării și municipiul Tulcea“.
Anunțul a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice și preluat pe www.licitatiapublica.ro.
Potrivit datelor oficiale, atribuirea s-a făcut prin negociere, fără anunț de participare, iar valoarea la care a fost negociat contractul se ridică la 1.791.666 de lei fără TVA. Suma echivalează cu 367.868,3475 de euro, la un curs de 4,8704 de lei pentru un euro, stabilit de Banca Națională a României pentru data de 8 ianuarie 2021.
Se arată în descrierea oficială a contractului că „operatorul economic trebuie să asigure serviciul public de transport fluvial de pasageri și al mărfurilor de strictă necesitate între localitățile din Delta Dunării și municipiul Tulcea pe toată perioada anului, cu respectarea frecvenței minime conform documentației descriptive, pe relațiile: Tulcea – Sulina, Tulcea – Sfântu Gheorghe, Tulcea – Periprava, Tulcea – Periprava, Crișan – Mila 23, Crișan – Caraorman“.
Ce spune Registrul Comerțului
Potrivit Registrului Comerțului, Navrom-Delta SA a fost înființată în 1999 și are sediul social în Tulcea, pe strada Portului, nr. 26.Capitalul social subscris este de 843. 494 de lei, fiind vorba despre un capital mixt, deținut de stat și de mediul privat românesc.
Mai exact, Consiliul Județean Tulcea deține 0,297% din acțiuni, în timpul ce pachetul majoritar, însumând 99,679% este deținut de compania tulceană Europolis SA.
Totodată, sunt și acționari persoane fizice, care dețin, fiecare, câte 0,006%, după cum urmează: Constantin N. Popescu, Ion Niculai Oprea, Alexandru C. Dinu și Cezar Goanță-Dumitru.
Președintele Consiliului de Administrație este Victor Iancu, în timp ce administratori, membri în CA sunt Veronica-Magdalena Brînzea, Cristian Andrei Pop, Nicolae Mihai, Stere Popescu, Alexandru Dinu și Cezar Goanță-Dumitru.
Auditorul companiei este societatea Expert Audit SRL, din Tulcea, reprezentată de Rodica Pîrlog.
Domeniul de activitate principal este reprezentat de „transporturi de pasageri pe căi navigabile interioare“.
În 2017, cu 122 de angajați, societatea a avut un profit net de 446.929 de lei și o cifră de afaceri netă de 17.384.997 de lei.
În 2018, cu 131 de salariați, profitul net a fost 341.547 de lei și cifra de afaceri netă a fost de 17.001.513 lei.
În 2019, au fost 127 de salariați, profitul net a fost 594.738 de lei și cifra de afaceri netă a fost 16.855.860 de lei.
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire a acestui contract.
Citește și:
Ministerul Transporturilor a majorat subvenția pentru călătoriile în Delta Dunării
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii