O firmă din București a semnat un contract cu Primăria Medgidia pentru livrarea de echipamente medicale pentru spital (document)
O firmă din București a semnat un contract cu Primăria Medgidia pentru livrarea de echipamente medicale pentru
16 May, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5442
Marime text
Primăria orașului Medgidia a atribuit un contract în urma unei licitații publice pentru furnizarea de echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Medgidia – spital suport COVID-19.
Atribuirea a avut loc la data de 10 aprilie 2020, însă rezultatul final al licitației a fost publicat la data de 12 mai 2020. Obiectivul licitației constă în achiziționarea de echipamente medicale care contribuie la începerea și prestarea unui act medical de calitate, conform cerințelor și în contextual actual, generat de virusul SARS-CoV-2. Achiziţionarea echipamentelor medicale va face ca activitatea Laboratorului de biolgie moleculară din cadrul Spitalului Municipal Medgidia să poată începe/demara, urmând ca medicii și personalul medical auxiliar, inclusiv pacienții să beneficieze de echipamente medicale noi și performante.
Valoarea finală a achiziției este de 529.451 lei, iar firma câștigătoare este Soul Medical SRL.
Societatea Soul Medical SRL a luat ființă în 2017 și are sediul social în București, Sectorul 3, pe aleea Ianca. Capitalul social al firmei este de 200 de lei, cu un număr de 20 de părți sociale, valoarea unei părți fiind de 10 lei. Alina Ioana Radu este asociat unic în firmă. Ea este și administratorul societății care are ca activitate principală, conform codului CAEN, „Comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice”. În anul 2019, a raportat un singur salariat, la o cifră de afaceri de 2.608.087 lei, având un profit de 1.481.367 lei.
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice”.
În secţiunea „Documente”, puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii